Barna Tanczos: Este esențial ca obiectivul de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030 să se realizeze cu un impact asupra cetățenilor cât mai redus

Barna Tanczos: Este esențial ca obiectivul de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030 să se realizeze cu un impact asupra cetățenilor cât mai redus

Telex » Știri 7 octombrie 2021  

Atingerea obiectivului de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030 în România este esențial să se realizeze cu un impact social direct asupra cetățenilor cât mai redus, a declarat, la Luxemburg, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos. Astfel, potrivit unui comunicat al ministerului de resort citat de Agerpres, ministrul a participat la Consiliul de Mediu, care a avut loc la Luxemburg. Evenimentul a adus împreună miniștrii Mediului din Uniunea Europeană pentru prima lor reuniune din cadrul președinției slovene.

Pe agenda evenimentului s-au aflat subiecte precum: Pachetul „Fit for 55”, strategia UE în domeniul pădurilor pentru 2030, pregătirea pentru Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26). Un alt subiect discutat a fost creșterea prețurilor la energie electrică și gaz.

În ceea ce privește pachetul „Fit for 55”, miniștrii au discutat despre măsurile care trebuie adoptate pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% stabilit de UE pentru 2030. Acest pachet ambițios vizează alinierea legislației UE relevante la noul obiectiv al UE pentru 2030.

În intervenția sa pe tema „Fit for 55”, ministrul Barna Tanczos a punctat: „Pentru România este esențial ca atingerea obiectivului de 55% să se realizeze cu un impact social direct asupra cetățenilor cât mai redus. În acest sens, subliniem importanța sprijinului cetățenilor pentru implementarea acestor politici ambițioase la nivel național. Impactul politicilor depinde de circumstanțele naționale, structura economică, capacitatea financiară și puterea de cumpărare”. „Este importantă asigurarea coerenței și consecvenței măsurilor agreate, inclusiv din perspectiva asigurării competitivității industriei, precum și a unei tranziții juste din punct de vedere social. Ocuparea forței de muncă trebuie să fie un alt element care trebuie asigurat indiferent de abordarea agreată”, a adăugat demnitarul.

Reamintim că la 14 iulie 2021, Comisia Europeană a prezentat pachetul de propuneri legislative „Fit for 55”, care constă într-o serie de propuneri interconectate, atât de modificare a unor acte legislative existente, cât și de lansare a unor noi inițiative într-o serie de domenii de politică și sectoare economice, inclusiv clima, energia, transporturile, construcțiile, exploatarea terenurilor și silvicultura. În opinia Comisiei, aceste propuneri urmăresc să permită UE să își atingă obiectivele într-un mod echitabil, eficient din punctul de vedere al costurilor și competitiv și să contribuie la o tranziție verde și justă a economiei UE, în conformitate cu obiectivele Pactului verde european.

Conform comunicatului, pe tema creșterii prețurilor la energie electrică și gaz, România a subliniat: „Criza prețurilor energiei arată, de asemenea, că gazul natural și energia nucleară reprezintă soluții necesare, iar Comisia trebuie să faciliteze investițiile în aceste două tehnologii. Comisia trebuie să realizeze o analiză amănunțită a situației prețurilor la energie și gaz, unde apreciem că există un risc de manipulare excesivă. Același risc există și pentru prețul carbonului. Acesta ar trebui să fie mai predictibil și trebuie să evităm volatilitatea excesivă”.

Totodată, miniștrii au aprobat concluziile privind pregătirile pentru Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc la Glasgow, în Regatul Unit, în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie 2021. Această reuniune este organizată sub egida Președinției Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu sprijinul Secretariatului UNFCCC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.