Barna Tanczos: Proiectul de HG privind compania care va gestiona Sistemul de Garanție-Returnare va intra în dezbaterea Guvernului după 26 ianuarie

Barna Tanczos: Proiectul de HG privind compania care va gestiona Sistemul de Garanție-Returnare va intra în dezbaterea Guvernului după 26 ianuarie

Telex » Știri 26 ianuarie 2022  

Statul va avea 20% în compania care va gestiona Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), iar după data de 26 ianuarie, odată cu încheierea consultării publice, proiectul de Hotărâre care reglementează acest lucru va intra în ședința de Guvern, a declarat într-o conferință de specialitate, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. „SGR este un sistem ce reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru Ministerul Mediului, în această perioadă. Un sistem complex cu mulți participanți, cu mulți actori. Un sistem pe care-l putem face o singură dată, de aceea provocarea este uriașă. Ca de obicei, în astfel de sisteme interesele legitime sau mai puțin legitime sunt foarte mari. Interesul nostru, al ministerului, este să introducem un sistem care să ajungă la o performanță de peste 90% în doar câțiva ani (...) Anul trecut am avut foarte multe dispute pe această temă. Astăzi avem o Hotărâre de Guvern care a suferit și prima modificare datorită acestei decizii de a avea și statul 20% în această companie care va gestiona tot sistemul. Acest proiect de Hotărâre de Guvern are toate avizele de la toate ministerele de resort. Trebuie să așteptăm să treacă perioada de consultare publică prevăzută de lege pentru a elimina orice risc - dezbateri ulterioare, atacuri instanță. Termenul-limită este 26 ianuarie. După acest pas începe perioada de primire a ofertelor din partea societăților care vor depune un plan de afaceri pentru înființarea SGR, respectând criteriile prevăzute în Hotărârea de Guvern care a intrat în vigoare pe 4 octombrie. După primirea acestor oferte, ministerul trebuie să ia decizia de a încredința dreptul de organizare a activității acestei societăți pe acțiuni. Desigur, această participare a statului oferă ministerului și Guvernului o implicarea mult mai serioasă, responsabilizează instituția și oferă un alt nivel de control, de urmărire a procesului care se desfășoară în interiorul societății. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind compania care va gestiona SGR va intra în Guvern în prima ședință de după data de 26 ianuarie”, a anunțat ministrul.

Acesta a menționat, totodată, că există deja foarte multe companii care și-au exprimat interesul pentru a depune oferte pentru SGR: „Din câte știu, sunt foarte mute companii care deja se organizează și se pregătesc pentru această procedură. Fără doar și poate tema cea mai spinoasă este data la care devine obligatorie apartenența sau derularea activităților de recuperare a ambalajelor prin SGR. Această dată este stabilită, în momentul de față, pentru 1 octombrie 2022. Este o dată-țintă pe care aș vrea să o respectăm, dar doar în momentul în care vom avea primele planuri de afaceri vom putea ști exact dacă acest termen poate fi respectat sau nu. Mi-aș dori ca la sfârșitul acestui an să avem un sistem funcțional, ca această companie să se înființeze în cel mai scurt timp posibil și să putem da drumul la un sistem care să asigure recuperarea ambalajelor într-un procent cât mai mare. În această perioadă vom derula și o campanie de conștientizare a responsabilității individuale a fiecărui cetățean în ceea ce privește colectarea selectivă. Vom folosi această campanie inclusiv pentru promovarea Sistemului de garanție - returnare din partea ministerului. Dorim să susținem toate companiile care vor fi implicate în acest proces destul de anevoios și costisitor cu toate resursele și pârghiile pe care le avem la dispoziție la minister”.

Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanție - Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR), prin care se plătește o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, a fost aprobată de Executiv la 4 octombrie 2021. Noul sistem presupune o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România. De asemenea, sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri.

Prevederile acestei HG sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri, inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piața națională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase.

Conform documentului, cantitățile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja. Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanți ai acestora, comercianți, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu o pondere de 20%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.