BCE recomandă bancherilor să fie mai selectivi cu clienții riscanți

BCE recomandă bancherilor să fie mai selectivi cu clienții riscanți

Numărul 2-3, 18-31 ian. 2023  »  Lumea în care trăim

Băncile din zona euro trebuie să fie mai selective cu clienții care fac pariuri riscante pe piețele financiare, cum sunt, de exemplu, fondurile speculative, și să devină mai prudente atunci când își gestionează expunerea pe acești clienți, a anunțat Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Acest anunț venit de la BCE arată cum organismele de reglementare sunt mai atente la rolul jucat de instituțiile non-bancare, un sector care a ajuns să reprezinte aproximativ jumătate din sistemul financiar mondial.

Așa-numitul sector non-bancar s-a „umflat” după criza financiară globală, pe măsură ce băncile tradiționale au devenit puternic reglementate, și, potrivit Consiliului de Stabilitate Financiară din G20, a ajuns la o mărime de 240.000 de miliarde de dolari.

Piața non-bancară are buzunare de "îndatorare ascunsă", unde non-bănci, precum fondurile speculative sau companiile care se ocupă cu tradingul, împrumută de la bănci pentru a opera și a accesa lichiditate.

Andrea Enria, președintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, a îndemnat băncile să fie mai stricte cu acești clienți și să îi refuze atunci când o tranzacție este mult prea riscantă. "Eșecul unui client în a furniza informații ar trebui să conducă la o abordare mai conservatoare cu privire la garanții, marje și limite și chiar și la refuzarea clienților", a spus Enria, într-o postare pe blog.

Enria a adăugat că BCE a descoperit cum un mediu de dobânzi reduse a "stimulat unele bănci să majoreze volumul capitalului furnizat unor contrapărți riscante și mai puțin transparente, inclusiv instituții financiare non-bancare, precum fonduri speculative și vehiculele de tip family offices".

Colapsul fondului Archegos, în 2021, a provocat pierderi mari băncii elvețiene Credit Suisse și altor bănci, iar BCE a derulat o analiză asupra modului în care băncile din zona euro gestionează riscul unui default al clientului cu privire la un contract pe derivative.

De asemenea, BCE a analizat legăturile între bănci și traderii de materii prime, precum și între companiile de energie, după evoluțiile volatile apărute pe aceste piețe ca urmare a războiului din Ucraina.

Andrea Enria a dezvăluit că BCE a identificat "unele progrese", dar și "mai multe deficiențe semnificative", care variază de la garanțiile cerute de bănci de la acești clienți și până la prevederile legale ale contractelor lor. Enria a subliniat că BCE "va utiliza toate instrumentele de supervizare din arsenalul său pentru a se asigura că băncile pe care le urmărește vor corecta aceste deficiențe".

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.