BestJobs: 51% dintre angajatorii români mizează pe disponibilitatea salariaţilor de a avea responsabilităţi în afara fişei postului

BestJobs: 51% dintre angajatorii români mizează pe disponibilitatea salariaților de a avea responsabilități în afara fișei postului

Numărul 44, 10-16 nov. 2020  »  Analize și sinteze

C

PUBLICITATE
din zece angajatori români (51%) mizează, în această perioadă, pe disponibilitatea salariaţilor de a prelua şi alte responsabilităţi decât cele din fişa postului, reiese dintr-un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs, potrivit Agerpres. Rezultatele sondajului arată că, în comparaţie cu perioada anterioară COVID-19, pentru 44,5% dintre companii contează acum mai ales flexibilitatea celor din echipă privind responsabilităţile pe care le au, în timp ce 36% dintre angajatori se aşteaptă la o adaptabilitate mai mare a acestora la schimbările prin care trece compania.

De altfel, 40% dintre companiile respondente spun că păstrează echipa intactă în perioada următoare, în timp ce 27% vorbesc despre o restrângere de activitate şi disponibilizări de până la maximum 10% din personal.

De asemenea, trei din cinci angajatori români (58,2%) se aşteaptă ca, în această perioadă, angajaţii să dezvolte rapid noi abilităţi, cum ar fi cele digitale, iar alţi aproape 51% mizează pe disponibilitatea salariaţilor de a prelua şi alte responsabilităţi decât cele din fişa postului.

În ceea ce priveşte evoluţia numărul de angajaţi din martie, de când a început criza sanitară, şi până în prezent, aproape două treimi dintre companiile sondate (64%) spun că şi-au menţinut acelaşi număr de angajaţi sau chiar au mărit echipa (18%), pe fondul creşterii anumitor activităţi din companie.

Principalele abilităţi şi competenţe pe care companiile le caută şi pe care pun mai mult accent sunt: adaptarea la contextul actual al pieţei muncii şi al companiei (64,54%), uşurinţa în a se integra mai rapid în echipă, în contextul limitării interacţiunii sociale (53%), flexibilitate în ceea ce priveşte locul de desfăşurare a activităţii, de la sediul companiei sau de acasă (31%), dar şi abilităţi antreprenoriale (28%) sau competenţe noi (21%).

Potrivit sursei citate, interviurile de angajare se desfăşoară preponderent online (70%), tendinţă care a dus la creşterea interesului candidaţilor, fiind astfel înregistrate cu până la 48% mai multe aplicări pentru locuri de muncă, faţă de perioada ianuarie - martie 2020.

În privinţa remuneraţiilor, 57% dintre companiile chestionate susţin că salariile s-au păstrat la acelaşi nivel, comparativ cu perioada anterioară declanşării pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, mai bine de jumătate din totalul organizaţiilor chestionate au afirmat că nu vor adăuga noi beneficii extra-salariale în această perioadă, în timp ce 12% dintre respondenţi oferă salariaţilor noi beneficii, precum şedinţe de coaching pentru dezvoltarea personală şi profesională.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 220 companii mici, medii şi mari din România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.