BNR: Cota de piață deținută de băncile cu capital majoritar privat autohton s-a majorat la 18,8%, în 2020

BNR: Cota de piață deținută de băncile cu capital majoritar privat autohton s-a majorat la 18,8%, în 2020

Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021  »  Analize și sinteze

Cota de piață, în funcție de activul net, deținută de instituțiile de credit cu capital majoritar privat autohton s-a majorat la 18,8% anul trecut, potrivit raportului Băncii Naționale a Românei (BNR) pe anul 2020, citat de Agerpres. BNR menționează că s-a consemnat o creștere a cotei de piață, în funcție de activul net, deținută de instituțiile de credit cu capital majoritar de stat, de la 8,2% la 31 decembrie 2019 la 10,6% la 31 decembrie 2020 și de către instituțiile de credit cu capital majoritar privat autohton, de la 18,1% la 31 decembrie 2019 la 18,8% la 31 decembrie 2020.

Odată cu consolidarea poziției capitalului românesc, cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar străin (exclusiv sucursalele instituțiilor de credit din străinătate) a continuat să scadă și în 2020, de la 61,5% la 31 decembrie 2019 la 58% la 31 decembrie 2020.

În cazul sucursalelor instituțiilor de credit străine, deși marginală, evoluția cotei de piață a fost pozitivă, în creștere de la 12,2% la 12,6%.

„Profitabilitatea sectorului bancar a rămas în teritoriu pozitiv și pe parcursul anului 2020, în condițiile menținerii unui profit operațional ridicat, rezultatul financiar fiind, însă, inferior celui din anul 2019 pe fondul creșterii nivelului cheltuielilor nete cu ajustările pentru pierderi așteptate din creditare. Astfel, în anul 2020, sistemul bancar a înregistrat un profit net de 5,024 miliarde de lei, cu 1,309 miliarde de lei sub nivelul anului anterior în principal ca urmare a creșterii cheltuielilor cu ajustările pentru depreciere cu 2,089 miliarde de lei. Un număr de 20 de instituții de credit din cele 34 au consemnat la finele anului rezultate financiare pozitive, în sumă totală de 5,329 miliarde de lei, iar cele cu pierdere au înregistrat un rezultat negativ în sumă totală de 304,9 milioane lei”, se spune în raport.

La 31 decembrie 2020, activele nete bilanțiere din sistemul bancar românesc totalizau 560,034 miliarde de lei, în creștere cu 13,1% față de 31 decembrie 2019.

Potrivit Raportului, Banca Transilvania deține o cotă de piață de 18,46%, în funcție de activul net bilanțier, urmată de BCR cu 14,20% și de BRD cu 11,01%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.