
BNR: În ianuarie, deficitul de cont curent a crescut cu 107 milioane euro, iar datoria externă totală s-a diminuat cu 817 milioane euro
Numărul 10, 19-25 martie 2019 » Breviar statistic
În luna ianuarie a acestui an, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 114 milioane euro, comparativ cu 7 milioane euro în prima lună din 2018, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 476 milioane euro, iar balanța veniturilor primare, balanța veniturilor secundare și balanța serviciilor au înregistrat excedente mai mari cu 181 milioane euro, cu 141 milioane euro, respectiv cu 47 milioane euro.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 362 milioane euro (comparativ cu 192 milioane euro în ianuarie 2018), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au totalizat 341 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 21 milioane euro.
Datoria externă totală a scăzut, în ianuarie, cu 817 milioane euro. În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 67,529 miliarde euro la 31 ianuarie 2019 (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,6% față de 31 decembrie 2018; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2019 nivelul de 30,856 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,4% față de 31 decembrie 2018.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,2% în luna ianuarie 2019, comparativ cu 20,7% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 ianuarie 2019 a fost de 4,8 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2019, a fost de 73,1%, comparativ cu 74,6% la 31 decembrie 2018.
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice