BNR: În primele șapte luni, deficitul de cont curent a fost de 4,811 miliarde de euro, iar datoria externă totală a crescut cu 4,105 miliarde de euro

BNR: În primele șapte luni, deficitul de cont curent a fost de 4,811 miliarde de euro, iar datoria externă totală a crescut cu 4,105 miliarde de euro

Numărul 36, 18-24 sept. 2018  »  Breviar statistic

În primele șapte luni, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 4,811 miliarde de euro, comparativ cu 4,162 miliarde euro în perioada similară din 2017, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 999 milioane de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 255 milioane de euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 820 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mic cu 215 milioane euro.

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,314 miliarde de euro (comparativ cu 2,275 miliarde euro în perioada corespunzătoare a anului anterior), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,179 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 135 milioane de euro.

Potrivit statisticilor BNR, în perioada ianuarie-iulie 2018, datoria externă totală a crescut cu 4,105 miliarde de euro. În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 66,959 miliarde euro la 31 iulie 2018 (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,4% față de 31 decembrie 2017; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2018 nivelul de 30,623 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 23,2% față de 31 decembrie 2017.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,5% în perioada analizată, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2018 a fost de 4,7 luni, în comparație cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2018 a fost de 70,5%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.