BNR menține dobânda-cheie la 1,75% pe an

Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016  »  Direct de la sursă

PUBLICITATE
şedinţa din 30 iunie 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât următoarele:
  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

„BNR monitorizează cu vigilență evoluţiile mediului internațional și intern fiind gata să utilizeze toate instrumentele de care dispune în această perioadă de incertitudini sporite în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare”, se precizează într-un comunicat al BNR. Documentul se referă pe larg şi la alte elemente ale politicii monetare. Astfel, se arată că analiza celor mai recente evoluții macroeconomice relevă menținerea ratei anuale a inflației în teritoriu negativ concomitent cu accelerarea creșterii economice exclusiv pe seama expansiunii cererii interne.

Ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24% la 20% și al diminuării prețurilor alimentare și energetice pe plan internațional, rata anuală a inflaţiei a evoluat în linie cu prognoza, coborând la nivelul de -3,5% în luna mai a.c. de la -0,93% în decembrie 2015.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a fost în luna mai a.c. de -2,1%, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat un ritm mediu anual de -1,7%.

Creșterea anuală a PIB s-a intensificat, atingând în trimestrul I 2016 nivelul de 4,3% față de 3,8% în trimestrul anterior. Majorarea rapidă a consumului final al populației, în condițiile sporirii veniturilor acesteia și ale extinderii acțiunii stimulilor fiscali, a determinat atingerea celei mai înalte dinamici a PIB din perioada post-criză, dar și un avans semnificativ al importurilor. Dinamica înaltă a importurilor a condus la deteriorarea balanței comerciale, care, împreună cu o relativă restrângere a intrărilor din fonduri europene, s-au reflectat asupra contului curent. Această evoluţie a fost parţial contrabalansată de consolidarea surplusului la nivelul balanţei serviciilor.

Din perspectiva ofertei, principalul determinant al accelerării creșterii economice a fost valoarea adăugată brută a sectorului serviciilor, ponderea acesteia în PIB atingând în premieră 60%.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură indică expansiunea în continuare a cererii de consum și un nivel ridicat al costurilor unitare cu forța de muncă în industrie.

Condițiile monetare reale au rămas stimulative. Procesul de monetizare s-a intensificat, iar creditul acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă datorată dinamicii componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a atins 54% în luna mai 2016 – cel mai mare nivel înregistrat din 1997. Această evoluție certifică îmbunătățirea transmisiei politicii monetare, contribuind, totodată, la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

Creșterea volatilității piețelor financiare internaționale în contextul referendumului din Marea Britanie s-a reflectat și asupra pieței locale, cursul de schimb al leului înregistrând însă mișcări mai reduse decât ratele de schimb ale celorlalte monede din regiune. Rezervele internaționale se mențin la un nivel adecvat, iar poziția externă a României este sustenabilă. Acestea, coroborate cu existența în prezent a unui cadru macroeconomic stabil, asigură o bună rezistență a economiei românești față de șocuri externe adverse.

Previziunile pe termen scurt indică menținerea nivelurilor negative ale ratei anuale a inflației, deși cu valori semnificativ mai reduse datorită epuizării impactului direct al extinderii în iunie 2015 a cotei reduse de TVA la toate alimentele. Perspectiva revenirii graduale a inflației în teritoriu pozitiv este marcată de riscurile generate de mediul intern și de cel extern, în condiții de incertitudine ridicată.

Mediul extern este caracterizat de persistența nivelurilor scăzute ale inflației, precum și de accentuarea incertitudinilor privind creșterea economică mondială, a celor legate de statutul Marii Britanii în raport cu Uniunea Europeană și a celor referitoare la politicile monetare ale principalelor bănci centrale din lume în condițiile sporirii volatilității pe piețele financiare globale.

Pe plan intern, riscurile au ca sursă conduita politicii fiscale și de venituri, precum și efectele adverse generate de modificări ale legislației din domeniul financiar-bancar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA ale BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

Conduita prudentă a politicii monetare și dozarea adecvată a instrumentelor sale, alături de măsurile preventive din domeniul supravegherii prudențiale a sectorului bancar, sunt de natură să întărească capacitatea economiei românești de a face faţă șocurilor.

Consolidarea situației economice reclamă însă asigurarea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, precum și progresul reformelor structurale.

BNR monitorizează cu vigilență evoluţiile mediului internațional și intern, fiind gata să utilizeze toate instrumentele de care dispune în această perioadă de incertitudini sporite. În calitatea sa de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale, BNR este în permanent contact cu alte bănci centrale.

BNR reiterează că va acționa permanent pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 august 2016 când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra Inflației.

« articolul anterior

Prețul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017 Prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017

articol următor »

DGAF declanșează operațiunea „Apollo” pentru combaterea utilizării facturilor false DGAF declanșează operațiunea „Apollo” pentru combaterea utilizării facturilor false



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.