Brașov: Ședință lărgită a Consiliului Superior cu directorii executivi ai filialelor CECCAR și ai aparatului central

Brașov: Ședință lărgită a Consiliului Superior cu directorii executivi ai filialelor CECCAR și ai aparatului central

Numărul 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016  »  Implicare și transparență

În perioada 26-28 august a avut loc, la Brașov, ședința lărgită a Consiliului Superior al CECCAR cu directorii executivi ai filialelor din întreaga țară sau reprezentanți desemnați ai acestora, precum și cu participarea directorilor direcțiilor de specialitate ale aparatului central. Discuțiile au vizat subiecte de interes pentru CECCAR, pentru toți profesioniștii contabili din România.

Așa cum am informat în nr. 16-17 al publicației noastre prin relatarea referitoare la ședința desfășurată la Sibiu, în luna iulie, cu președinții filialelor din țară, și de această dată dezbaterile s-au concentrat pe îmbunătățirea sistemului de guvernanță a CECCAR. După un amplu schimb de opinii au fost identificate deficiențe la nivelul filialelor, fiecare problemă constată urmând să fie analizată spre soluționare.

S-a subliniat necesitatea unei bune relații de colaborare între structurile alese și executive în filialele din întreaga țara, pentru eficiența activității, pentru asigurarea unor servicii de cea mai înaltă calitate destinate membrilor.

Totodată, discuțiile s-au îndreptat, din nou, așa cum s-a relevat și la ședința cu președinții filialelor ce a avut loc luna trecută, cu precădere către modalitățile de îmbunătățire continuă a serviciilor oferite membrilor Corpului, amintindu-se că Standardul profesional nr. 35 urmează să fie actualizat, în prezent lucrându-se la optimizarea acestuia pe baza propunerilor primite.

De asemenea, în cursul lucrărilor a fost analizată activitatea de formare profesională, concluzionându-se că Programul Național de Dezvoltare Profesională Continuă (PNDPC) va fi îmbunătățit pe baza materialelor emise de IFAC, astfel încât să fie cât mai apropiat de bunele practici la nivel internațional, în acest sens fiind necesară modificarea Standardului profesional nr. 38.

Tot la capitolul modificări, dezbaterile s-au îndreptat în direcția identificării soluțiilor pentru adaptarea paletei de servicii oferite de profesioniștii contabili la practicile internaționale trasate în conformitate cu standardele emise de IFAC.

Discuțiile au abordat, de asemenea, necesitatea modificării activității de stagiu desfășurate de CECCAR, astfel încât să aibă ca rezultat o mai bună pregătire a candidaților la examenul de aptitudini susținut în vederea dobândirii calității de expert contabil/contabil autorizat.

Cu ocazia întâlnirii, directorii executivi ai filialelor au informat despre problemele existente la nivel județean, care împiedică buna desfășurare a activității în interesul membrilor, urmând ca în cel mai scurt timp să se procedeze la rezolvarea acestora, cu susținerea conducerii și a direcțiilor de specialitate ale Corpului.

Concluziile discuțiilor din cele trei zile între conducerea centrală a Corpului, directorii filialelor și ai direcțiilor de specialitate evidențiază necesitatea unor modificări în activitatea CECCAR astfel încât să se asigure alinierea la condițiile actuale și viitoare socio-economice, proces ce se va reflecta cu siguranță în asigurarea unei calități superioare a serviciilor oferite pieței de profesioniștii contabili.

Consiliul Superior al CECCAR




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.