BTA: Construcția infrastructurii pentru feribotul între Tutrakan și Oltenița va începe în lunile următoare

BTA: Construcția infrastructurii pentru feribotul între Tutrakan și Oltenița va începe în lunile următoare

Telex » Știri 8 august 2022  

Cursele de feribot între Tutrakan și Oltenița ar urma să devină operaționale în vara lui 2023, a declarat primarul orașului Tutrakan, Dimitar Stefanov, la finalul unei întâlniri cu primarul din Oltenița, Costinel Milescu, relatează BTA, preluată de Agerpres. Cele două părți au convenit ca în următoarele luni să înceapă construcția infrastructurii pentru proiectul liniei de feribot, precum și amplasarea cheiurilor pe ambele maluri ale Dunării. Edilii din Tutrakan și Oltenița au fost de acord că cea mai mare problemă cu infrastructura este lipsa unui bypass care să permită accesul vehiculelor la bordul feribotului. Această problemă a fost rezolvată cu un proiect de lucru și finanțare.

Municipalitatea din Tutrakan va pune la dispoziție terenul sub formă de contribuție în natură, în timp ce persoanele private vor dezvolta feribotul și infrastructura, a spus Dimitar Stefanov.

Viitorul feribot va transporta autoturisme, autobuze, camionete și camioane de până la 12 tone. În acest fel, va fi facilitat accesul fermierilor și pescarilor din regiunea Tutrakan care vor să își vândă produsele la București și, de asemenea, va fi crescut și numărul de turiști din România și Ucraina.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.