Bursele europene în scădere accentuată, pe fondul temerilor unui nou val de COVID-19

Bursele europene în scădere accentuată, pe fondul temerilor unui nou val de COVID-19

Telex » Știri 24 iunie, 15:30  

Bursele europene au scăzut astăzi de la maximul a două săptămâni, investitorii devenind prudenți, în urma creșterii numărului de cazuri de coronavirus la nivel global și temerilor legate de un al doilea val al pandemiei, informează Mediafax. Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 1,5%, antrenat de sectoarele sensibile din punct de vedere economic, cum ar fi călătoriile și timpul liber, producătorii auto și băncile.

Multe state americane au raportat creșteri record ale infecțiilor cu COVID-19, pe fondul relaxării sau chiar eliminării restricțiilor, în timp ce mass-media raportează că țările din Uniunea Europeană se pregătesc să restricționeze accesul americanilor.

Investitorii au avut un impuls ieri, după ce datele au arătat îmbunătățirea afacerilor în Franța și Germania, precum și pe fondul asigurărilor oferite de Casa Albă cu privire la acordul comercial dintre SUA și China.

Astăzi, indicele DAX din Germania a scăzut cu 1,9%, în ciuda sondajului institutului Ifo, care a arătat cea mai puternică creștere înregistrată vreodată a moralului de afaceri din țară, în iunie.

Indicele britanic FTSE 100 avea, la ora transmiterii știrii un minus de 2,11%, AEX din Amsterdan scădea cu 1,54%, Cac 40 din Paris cu 1,57%, iar indicele spaniol IBEX avea o scădere de 1,46%.

La București la ora 15.00 indicele BET era în roșu, dar cu un minus de numai 0,03%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.