Cantitatea de deșeuri recuperată în UE a crescut semnificativ în 2020
Numărul 37, 21-27 sep. 2022 » Breviar statistic
Din 2004, cantitatea de deșeuri recuperată în Uniunea Europeană a urcat semnificativ (de la 870 milioane de tone în 2004 la 1.221 milioane de tone în 2020), ceea ce înseamnă că ponderea recuperării în totalul tratării deșeurilor a crescut semnificativ (de la 46% în 2004 la 60% în 2020), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre ale UE se observă diferențe semnificative, cele mai ridicate rate de reciclare fiind în Italia (83%), Belgia (74%), Slovacia și Letonia (ambele cu 64%).
Pe de altă parte, eliminarea deșeurilor la groapa de gunoi și alte metode reprezintă categoria de tratament predominantă în România (93% la groapa de gunoi, 5% reciclat), Bulgaria (92% groapa de gunoi, 8% reciclat) și Finlanda (84% groapa de gunoi, 10% reciclat).
De asemenea, cantitatea de deșeuri pentru eliminare a scăzut (de la 1.027 milioane de tone în 2004 la 808 milioane de tone în 2020), ceea ce înseamnă că ponderea eliminării în totalul tratării deșeurilor a scăzut la mai puțin de jumătate (de la 54% în 2004 la 45% în 2020).
Gestionarea și eliminarea deșeurilor poate avea un impact sever asupra mediului. Prin urmare, UE are ca obiectiv reducerea impactului deșeurilor asupra mediului și sănătății și îmbunătățirea utilizării eficiente a resurselor.
În total, în 2020, aproximativ 2.029 milioane de tone de deșeuri au fost tratate în Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate (60%) din cantitate a fost tratată în operațiuni de recuperare: reciclare (39% din total deșeurilor tratate), rambleiere (15%) sau valorificare energetică (6%). Restul de 40% a fost eliminat la groapa de gunoi (31%), incinerat fără valorificare energetică (1%) sau eliminat în alt mod (8%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg