Câştigul salarial mediu nominal net, 2.629 lei în decembrie 2017

Câștigul salarial mediu nominal net, 2.629 lei în decembrie 2017

Numărul 5, 13-19 feb. 2018  »  Breviar statistic

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în decembrie 2017, 2.629 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 6,7% şi cu 11,7% comparativ cu decembrie 2016, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în ultima lună a anului anterior, 3.662 lei, cu 6,8% mai mare decât în noiembrie 2017. Conform INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (9.239 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.481 lei).

În decembrie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna anterioară. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat după cum urmează: cu 92,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 67,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 20,0% şi 35,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică, tranzacţii imobiliare. Cele mai semnificative scăderi (între 1,5% şi 3,0%) s-au consemnat în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi aeriene, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industriale n.c.a.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+2,9%), respectiv în administraţie publică (+0,6%). Indicatorul a scăzut în învăţământ (cu 4,3%) ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.