Cătălin Drulă: Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila

Cătălin Drulă: Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila

Telex » Știri 18 mai 2021  

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat începerea lucrărilor platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila, proces care se va finaliza în două luni și jumătate. „Un început bun de săptămână pe infrastructură. Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila. Este un pas important pentru proiect - cu ajutorul acestei platforme sau «catwalk», în termeni tehnici, se vor trage cele două cabluri de oțel peste pod, care vor susține tablierul. Ridicarea totală a platformei de lucru se finalizează în două luni și jumătate, dar lansarea efectivă a cablurilor merge în paralel cu acest proces și începe la vară”, a explicat, pe Facebook, Cătălin Drulă, citat de Agerpres. Potrivit ministrului, cablurile cântăresc împreună nu mai puțin de 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.

Construcția drumurilor de legătură a început deja pentru primii 7 km și în perioada imediat următoare va fi șantier deschis pentru toată lungimea acestora (23 km).

Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1.120 de m și o lungime totală de 2 km.

Licitația pentru realizarea podului a fost câștigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia și cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condițiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuție.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiți atât pentru construirea podului, cât și pentru realizarea unei rețele de drumuri de 23 km, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila și 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii.

Lățimea totală va fi 31 de metri și va cuprinde patru benzi de circulație a câte 3,50 metri lățime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lățime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.