Căutările de cadouri de Crăciun cu ajutorul inteligenței artificiale, cel mai dinamic segment de trafic online
Telex » Știri
16 decembrie 2025
Clienții folosesc tot mai mult instrumente de inteligență artificială pentru a căuta cadourile de Crăciun, înainte de a ajunge pe platformele de eCommerce, traficul provenit din platforme de tip Gen AI reprezentând aproximativ 2% din traficul total evomag, fiind segmentul cu cea mai rapidă creștere. Potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres, această evoluție reflectă o schimbare clară în comportamentul de consum. Clienții petrec mai mult timp în etapa de documentare, compară mai multe variante de produse și amână decizia finală de cumpărare. Inteligența artificială este folosită tot mai des pentru recomandări, comparații între modele și selecția inițială a produselor potrivite pentru cadouri.
În multe cazuri, clienții ajung pe platformă cu o listă deja filtrată de opțiuni, obținută în urma unei etape de analiză realizate cu ajutorul AI. Acest lucru influențează direct dinamica vânzărilor și modul în care se ia decizia finală de achiziție. Față de sezoanele anterioare, comportamentul de cumpărare este mult mai analitic. Clienții revin de mai multe ori asupra aceleiași categorii de produse, verifică diferențele de preț, specificațiile tehnice și termenul de livrare înainte de a plasa comanda. Inteligența artificială accelerează accesul la informație, dar prelungește procesul de decizie, pentru că permite comparații succesive și scenarii alternative de achiziție.
În topul căutărilor pentru cadourile de Crăciun se află, și în acest an, produsele din zona tech. Telefoanele mobile, televizoarele, căștile audio, laptopurile pentru lucru și multimedia, consolele de gaming, alături de electrocasnicele care aduc confort și economie de timp - precum aspiratoarele robot, aparatele de gătit sau mașinile de spălat cu programe rapide - se numără printre cele mai căutate opțiuni. Estimările evomag arată că utilizarea inteligenței artificiale în procesul de căutare a produselor va continua să crească accelerat în perioada următoare.
Tendința este vizibilă și la nivel internațional. Un studiu Deloitte din 2025 estimează că aproximativ o treime dintre cumpărători intenționează să folosească inteligența artificială în procesul de documentare pentru cumpărăturile de sărbători, iar alte analize realizate de Bain și Accenture indică procente comparabile, între 30% și 50% dintre consumatori, precum și creșteri de câteva ori ale traficului trimis de astfel de instrumente către magazinele online față de anul anterior.
La nivel global, AI este deja integrată explicit în experiența de cumpărare prin instrumente dedicate de tip „gift finder” dezvoltate de retaileri mari pentru recomandări de cadouri în sezonul de sărbători.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”