Cauze și efecte

Cauze și efecte

Numărul 41, 29 oct. - 4 nov. 2019  »  La început a fost cuvântul...

Într-o dezbatere televizată, unul dintre participanți a afirmat că „evidența ne oferă cu deplină claritate imaginea condiționărilor și cerințelor actuale ale economiei”. Aici avem un cumul de erori. Când vorbim despre „evidență” implicăm și ideea de „claritate”. Nu poate fi „evident” ceea ce nu este… „clar”. Apoi, „condiționările” sunt, în esența lor, „cerințe”, fie asumate, fie impuse, dar, în niciun caz, nu reprezintă două elemente diferite, despărțite de acel buclucaș „și”.

Încălcarea regulilor privind raportul dintre parte și întreg, precum și a celui dintre întreg și zonele lui de interferență reprezintă o eroare frecventă nu numai în exprimarea verbală, ci și în cea scrisă. Astfel, într-un articol de ziar se menționa că: „valoarea de întrebuințare a respectivelor produse este confirmată de faptul că sunt eficiente și la îndemână”. În acest exemplu, pe lângă faptul că o noțiune („valoarea de întrebuințare”) este repetată exact prin ceea ce o definește, respectiv „utilitatea”, constatăm că iar a intervenit un „și” neinspirat. Cum ar putea un bun material să fie „eficient” dacă n-ar fi la „îndemână”? Gradul de accesibilitate este dat și de unul dintre rezultatele conținute de însăși noțiunea de „eficiență”, adică, raportul dintre cauză și efect. În consecință, remarcăm că o „eficientă” comunicare este „condiționată” de respectarea proprietății termenilor și a sensului relațiilor dintre aceștia. „Condiția” constă, așadar, în buna cunoaștere a normelor gramaticii și logicii, iar „efectul” dorit se află la „îndemâna” fiecăruia dintre noi: „claritatea” exprimării și șansa reală („efectul”) de a ne înțelege, cu adevărat, unii cu ceilalți. Asta DA „eficiență”. (T.B.).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.