CE a lansat o platformă de cooperare globală pentru combaterea defrișărilor

CE a lansat o platformă de cooperare globală pentru combaterea defrișărilor

Telex » Știri 5 octombrie 2020  

Comisia Europeană (CE) a lansat o platformă multipartită în scopul combaterii defrişărilor la nivel mondial, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Noua platformă reunește un număr fără precedent de părți interesate și expertiză – statele membre ale UE, cele mai importante ONG-uri din domeniul protecției pădurilor, organizații industriale, organizații internaționale și țări din afara Europei, inclusiv cele mai mari piețe de consum din afara UE și unele dintre țările care se confruntă cu distrugeri semnificative ale pădurilor lor. „Noua platformă se dorește a fi un forum de promovare a schimburilor între părțile interesate, pentru a construi alianțe, a determina și a împărtăși angajamente de a reduce în mod semnificativ defrișările”, se menţionează în comunicat.

În plus, platforma este menită să servească drept instrument de elaborare a politicilor, din care Comisia să se informeze pe parcursul lucrărilor sale cu privire la o propunere legislativă de reducere la minimum a riscului de despădurire asociat cu produse vândute pe piața UE, planificată pentru al doilea trimestru al anului 2021. Acest angajament a fost asumat în Pactul verde european, în Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, în Strategia „De la fermă la consumator” și în Comunicarea privind intensificarea acțiunilor UE împotriva defrișărilor și a degradării pădurilor. În cursul lunii septembrie a fost lansată o consultare publică, ce se va desfășura până la 10 decembrie 2020.

Defrișările constituie o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră care cauzează încălzirea globală și un factor care contribuie la extincția animalelor și a plantelor.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.