CE alocă 2,5 milioane de euro pentru două proiecte de sprijinire a cooperării și inovării în regiunile și orașele României

CE alocă 2,5 milioane de euro pentru două proiecte de sprijinire a cooperării și inovării în regiunile și orașele României

Numărul 30-31, 13-26 august 2019  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a anunţat lansarea a două proiecte în vederea furnizării de expertiză regiunilor și orașelor din România, în cooperare cu Guvernul român și cu Banca Mondială.

În cadrul primului proiect, experții CE și ai Băncii Mondiale vor ajuta reședințele de județ din România să dezvolte legături mai strânse cu periferiile lor și să utilizeze finanțarea UE pentru proiecte care să aducă beneficii întregii zone urbane, nu numai centrului economic principal. De exemplu, experții vor studia modul de extindere a rețelelor de transport urban sau felul în care s-ar putea îmbunătăți cooperarea în domeniul serviciilor publice pentru a le face mai accesibile.

În cadrul celui de al doilea proiect, un grup de experți va ajuta cele opt regiuni ale României să-și îmbunătățească capacitatea de inovare și să consolideze cooperarea dintre centrele de cercetare și întreprinderi în scopul dezvoltării de produse inovatoare pentru piață. Acest proiect este lansat în cadrul inițiativei „Catching up Regions” (inițiativa privind convergența regiunilor), care ajută regiunile cu venituri și creștere reduse să ajungă din urmă restul Uniunii Europene.

„România va beneficia, în cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, de resurse considerabile pentru a investi în dezvoltarea urbană durabilă. Colaborarea experților Comisiei și ai Băncii Mondiale cu autoritățile române va contribui la pregătirea terenului în vederea realizării cu succes a acestor investiții. În paralel, oferim sprijin adaptat regiunilor din România, astfel încât acestea să-și poată capitaliza activele, să coopereze între ele și să devină mai inovatoare”, a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea și pentru politica regională.

Îmbunătățirea cooperării dintre reședințele de județ din România și periferiile lor

Proiectul se va concentra asupra sprijinirii orașelor în ceea ce privește dezvoltarea de proiecte comune în următoarele sectoare: transportul public, mediul înconjurător și economia circulară, digitalizarea, spiritul antreprenorial și educația. Scopul este să ofere servicii mai bune cetățenilor, să utilizeze într-un mod mai eficient finanțarea publică și să se asigure că efectele de propagare pozitive se resimt, de asemenea, în împrejurimi și în orașele mai mici. „Concret, experții Comisiei și ai Băncii Mondiale vor ajuta orașele din România să identifice sectoarele cu un mare potențial de cooperare intermunicipală, să elaboreze proiecte comune, să utilizeze în mod optim finanțarea UE și să stabilească condițiile administrative adecvate pentru o cooperare durabilă între parteneri”, precizează CE, într-un comunicat. Proiectul este finanțat cu 500.000 euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. Până la sfârșitul acestui an, experții vor publica un raport cu recomandări specifice care ar trebui să ajute ţara noastră la planificarea mai multor miliarde de euro alocate pentru investiții urbane și inovare regională în cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027.

Regiuni mai inovatoare

Regiunile românești vor beneficia de expertiză adaptată din partea Comisiei și a Băncii Mondiale pentru a comercializa mai bine proiectele de cercetare, pentru a consolida capacitățile în materie de transfer de tehnologie, pentru a crea locuri de muncă în domeniul cercetării și al inovării și pentru a promova inovarea în întreprinderile mici și mijlocii locale. Astfel, regiunile vor fi ajutate: să sprijine echipele de cercetare selectate, cu un potențial ridicat, din regiunile nord-estice și nord-vestice, pentru ca acestea să-și poată aduce ideile inovatoare pe piață; să faciliteze transferul și diseminarea cunoștințelor și a noilor tehnologii între organizațiile de cercetare și întreprinderi; să promoveze cooperarea dintre sectorul public și cel privat, ajutând organizațiile publice de cercetare din regiunile nord-estice și nord-vestice să multiplice și să îmbunătățească serviciile de cercetare și inovare furnizate întreprinderilor; să sprijine antreprenorii din toate regiunile ţării pentru ca aceștia să poată testa și îmbunătăți viabilitatea comercială a prototipurilor lor, în vederea creării unei rezerve solide de proiecte pregătite să primească finanțare europeană și națională în viitor. Proiectul va fi realizat până la sfârșitul anului 2020 și beneficiază de un buget de 2 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. În cadrul Programului Operațional Regional pentru perioada 2014-2020 mai sunt încă disponibile fonduri de 110 milioane de euro pentru sprijinirea activităților de cercetare legate de specializarea inteligentă și de transferul de tehnologie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.