CE are în vedere dublarea capacităților de energie solară instalate în UE, până în 2028

CE are în vedere dublarea capacităților de energie solară instalate în UE, până în 2028

Telex » Știri 13 mai 2022  

Comisia Europeană (CE) intenționează dublarea capacităților de energie solară instalate în Uniunea Europeană, până la 300 GW în 2028, ca parte a planurilor pentru a da un nou impuls energiilor regenerabile și a se realiza deconectarea de combustibilii fosili importați din Rusia, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Acest proiect este prevăzut în draftul planului „Repower EU”, pe care Executivul comunitar îl va prezenta săptămâna viitoare, publicat de portalul francez Contexte, însă documentul mai poate suferi modificări.

În document, Bruxelles-ul propune majorarea obiectivului privind energia regenerabilă în perspectiva 2030 de la 40% cât este stabilit în prezent la 45%, ceea ce va presupune trecerea de la o capacitate instalată în momentul de față de 511 GW la 1.236 GW la finele deceniului.

În acest context, energia solară fotovoltaică „reprezintă una dintre tehnologiile cel mai rapid de dezvoltat” și „poate accelera renunțarea graduală la importurile de combustibili fosili în câțiva ani”, subliniază autoritățile comunitare.

„Pentru acest motiv, Comisia stabilește în Repower EU obiectivul de a avea instalați peste 300 GW de fotovoltaice până în 2028, dublu față de nivelul actual”, scrie în document, care va fi completat de o Strategie Solară ce va include acțiuni pentru îndeplinirea acestor ținte.

Concret, va fi impulsionată dezvoltarea „descentralizată” de panouri solare în bloc, permițând producerea de electricitate „utilizând toate spațiile disponibile pe acoperișurile edificiilor rezidențiale, publice, comerciale sau industriale”.

În plus, Bruxelles-ul sugerează statelor membre să accelereze integrarea de pompe de căldură la scară largă și de energie geotermală și termică solară, cu focus pe dezvoltarea și modernizarea de sisteme de căldură „care să poată înlocui utilizarea de combustibili fosili” în cazul sistemelor de încălzire individuale, „în special în zonele și orașele intens populate”.

Pe de altă parte, planul energetic pe care Comisia urmează să îl prezinte insistă pe consolidarea lanțurilor de aprovizionare în ceea ce privește energia eoliană, pentru a accelera semnificativ avansul acestei surse de energie regenerabilă și a consolida astfel „competitivitatea globală” și mai mult.

Nu în ultimul rând, Executivul comunitar susține că bioenergia „poate contribui la înlocuirea combustibililor fosili importați din Rusia”, inclusiv gazul natural, atâta timp cât sunt consolidate garanțiile pentru a asigura că se obține în mod sustenabil. Autoritățile comunitare se așteaptă, de exemplu, la o „creștere moderată, dar fermă” a biomasei până în 2030, mai scrie EFE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.