CE consultă statele membre cu privire la propunerea de prelungire și modificare a cadrului temporar de criză

CE consultă statele membre cu privire la propunerea de prelungire și modificare a cadrului temporar de criză

Telex » Știri 7 octombrie 2022  

Comisia Europeană (CE) le-a trimis statelor membre spre consultare un proiect de propunere de prelungire și adaptare a cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Acesta a fost adoptat de Comisie la 23 martie 2022 pentru a le permite statelor membre să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat în vederea sprijinirii economiei în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Cadrul temporar de criză a fost modificat inițial la 20 iulie 2022 pentru a completa pachetul de măsuri de pregătire pentru iarnă și în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU.

Având în vedere consecințele economice ale războiului din Ucraina și impactul acestuia asupra situației energetice, Comisia propune prelungirea și modificarea cadrului temporar de criză. Modificările propuse trimise statelor membre completează propunerea Comisiei privind o intervenție de urgență pe piață, cu privire la care s-a ajuns la un acord politic în cadrul Consiliului la 30 septembrie 2022. Ca urmare a acestor modificări, cadrul temporar de criză va continua să le permită statelor membre să ofere sprijin necesar și proporțional economiei, asigurând, în același timp, condiții de concurență echitabile. Printre altele, Comisia consultă statele membre cu privire la posibilele modificări referitoare la:

O prelungire a cadrului temporar de criză;

O creștere proporțională a plafoanelor maxime ale ajutoarelor prevăzute în dispozițiile privind cuantumurile limitate ale ajutoarelor, care le permit statelor membre să acorde granturi directe sau alte forme de ajutor întreprinderilor din orice sector afectat de criză, inclusiv din sectoare precum agricultura și pescuitul;

O ajustare specifică, având în vedere volatilitatea ridicată a pieței, pentru a facilita și mai mult accesul companiilor din sectorul energiei la sprijin sub formă de lichidități în vederea acoperirii garanțiilor financiare pentru activitățile lor de tranzacționare;  

 O simplificare a criteriilor care le permit statelor membre să sprijine întreprinderile afectate de prețurile ridicate la energie, inclusiv utilizatorii mari consumatori de energie, asigurându-se că sprijinul rămâne direcționat și proporțional, menținând, în același timp, stimulentele pentru reducerea cererii de energie;

O clarificare a criteriilor pe care Comisia intenționează să le aplice pentru evaluarea măsurilor de sprijin pentru recapitalizare, pentru a menține o concurență efectivă;

Măsuri suplimentare menite să sprijine reducerea cererii de energie electrică, în conformitate cu propunerea Comisiei privind o intervenție de urgență pe piață, cu privire la care s-a ajuns la un acord politic în cadrul Consiliului la 30 septembrie 2022.

Statele membre au acum posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

Cadrul temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat la 23 martie 2022, le permite statelor membre să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul războiului din Ucraina.

Cadrul temporar de criză a fost modificat la 20 iulie 2022 pentru a completa pachetul de măsuri de pregătire pentru iarnă și în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU. Cadrul temporar de criză aflat în vigoare prevede că statele membre pot acorda următoarele tipuri de ajutoare: ▪ cuantumuri limitate de ajutoare, sub orice formă, pentru întreprinderile afectate de criza actuală sau de sancțiunile și contramăsurile ulterioare, până la suma majorată de 62.000 euro și 75.000 euro în sectorul agriculturii și, respectiv, al pescuitului și acvaculturii și de până la 500.000 euro în toate celelalte sectoare; ▪ sprijin pentru lichidități sub formă de garanții de stat și de împrumuturi subvenționate; ▪ ajutoare prin care să se ofere compensații întreprinderilor pentru prețurile ridicate la energie. Ajutorul, care poate fi acordat sub orice formă, le va oferi compensații parțiale întreprinderilor, în special marilor consumatori de energie, pentru costurile suplimentare generate de creșterea excepțională a prețurilor la gaze și energie electrică. Ajutorul total pe beneficiar nu poate depăși 30% din costurile eligibile și, pentru a stimula economisirea de energie, ar trebui să privească cel mult 70% din consumul său de gaze și de energie electrică din aceeași perioadă a anului precedent, până la maximum 2 milioane euro în orice moment. În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activității sale economice. Prin urmare, pentru utilizatorii mari consumatori de energie, intensitățile ajutoarelor sunt mai mari, iar statele membre pot acorda ajutoare care depășesc aceste plafoane, până la 25 de milioane euro, iar întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele și subsectoarele afectate în mod deosebit, până la 50 milioane euro; ▪ măsuri de accelerare a introducerii energiei din surse regenerabile. Statele membre pot institui scheme de investiții în energia din surse regenerabile, inclusiv hidrogenul din surse regenerabile, biogazul și biometanul, stocarea și căldura din surse regenerabile, inclusiv prin pompe de căldură, cu proceduri de licitație simplificate care pot fi puse în aplicare rapid, incluzând, în același timp, garanții suficiente pentru respectarea condițiilor de concurență echitabile. În special, statele membre pot elabora scheme pentru o anumită tehnologie care necesită sprijin având în vedere mixul energetic național specific; ▪ măsuri de facilitare a decarbonizării proceselor industriale. Pentru a accelera și mai mult diversificarea aprovizionării cu energie, statele membre pot sprijini investițiile care vizează eliminarea treptată a combustibililor fosili, în special prin electrificare, eficiență energetică și trecerea la utilizarea hidrogenului produs din surse regenerabile care respectă anumite condiții. Statele membre au posibilitatea fie să instituie noi sisteme bazate pe licitații, fie să sprijine direct proiecte, fără licitații, cu anumite limite în ceea ce privește ponderea sprijinului public per investiție. Ar fi prevăzute bonusuri specifice de tip top-up pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și pentru soluții deosebit de eficiente din punct de vedere energetic.

Entitățile controlate de Rusia cărora li s-au aplicat sancțiuni vor fi excluse din domeniul de aplicare a acestor măsuri.

Cadrul temporar de criză, în forma sa actuală, va fi în vigoare până la 31 decembrie 2022 pentru măsurile de sprijin sub formă de lichidități și pentru măsurile care vizează costurile majorate ale energiei. Ajutoarele care sprijină introducerea energiei din surse regenerabile și decarbonizarea industriei se pot acorda până la sfârșitul lunii iunie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.