CE propune acțiuni concrete la nivel național și la nivelul UE pentru consolidarea și promovarea dialogului social

CE propune acțiuni concrete la nivel național și la nivelul UE pentru consolidarea și promovarea dialogului social

Telex » Știri 26 ianuarie 2023  

Comisia Europeană (CE) a prezentat o inițiativă prin care se continuă consolidarea și promovarea dialogului social prin acțiuni concrete la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, informează Executivul comunitar, într-un comunicat. „Aceasta reînnoiește angajamentul nostru ferm față de dialogul social ca piatră de temelie a economiei sociale de piață a UE și a competitivității sale. Inițiativa echipează dialogul social cu mijloacele necesare pentru a se adapta la lumea muncii în schimbare și la noile tendințe de pe piața forței de muncă, în contextul tranziției către o economie digitală și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei și al apariției unor noi forme de ocupare a forței de muncă”, se menționează în comunicat.

Negocierile dintre organizațiile care reprezintă angajatorii și lucrătorii (partenerii sociali) prin intermediul dialogului social și al negocierii colective contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, cum ar fi remunerarea, programul de lucru, concediul anual, concediul pentru creșterea copilului, formarea și măsurile de sănătate și securitate. Ele joacă, de asemenea, un rol esențial în ceea ce privește adaptarea la circumstanțele economice și sociale în schimbare și obținerea unor creșteri de productivitate care sunt necesare pentru consolidarea competitivității întreprinderilor europene. Toate acestea contribuie la asigurarea echității sociale și a democrației la locul de muncă și la stimularea prosperității și rezilienței Europei.

„Partenerii sociali joacă, de asemenea, un rol esențial în perioade de criză sau de schimbare. De exemplu, în timpul pandemiei COVID-19, ei au contribuit rapid la organizarea măsurilor de sănătate și securitate la locul de muncă și a schemelor privind reducerea timpului de muncă. Partenerii sociali contribuie și la găsirea unor soluții echilibrate pentru adaptarea pieței forței de muncă la era digitală. Cooperarea strânsă dintre angajatori și angajați este, de asemenea, esențială pentru a asigura organizarea eficientă a activităților de producție industrială și pentru a înzestra forța de muncă cu competențe verzi și digitale. Cu toate acestea, gradul și calitatea implicării partenerilor sociali variază considerabil de la o țară la alta. În același timp, apartenența la sindicate și ponderea lucrătorilor care fac obiectul contractelor colective de muncă la nivel național sunt în scădere (de la o medie la nivelul UE de aproximativ 66% în 2000 la aproximativ 56% în 2019). De asemenea, este mai puțin probabil ca formele mai noi de ocupare a forței de muncă, cum ar fi lucrul pe platforme online, și anumite grupuri, cum ar fi tinerii, să fie reprezentate; în unele sectoare, cum ar fi serviciile de îngrijire, înregistrându-se o absență aproape totală a negocierilor colective”, relevă reprezentanții CE.

În acest context, Comisia propune o recomandare a Consiliului, care stabilește modul în care țările UE pot consolida în continuare dialogul social și negocierile colective la nivel național. De asemenea, Comisia a prezentat o comunicare privind consolidarea și promovarea dialogului social la nivelul UE. Partenerii sociali au fost implicați îndeaproape în pregătirea acestor inițiative.

Facilitarea dezvoltării dialogului social la nivel național

Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului recomandă statelor membre următoarele: să asigure consultarea partenerilor sociali cu privire la conceperea și punerea în aplicare a politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă, în conformitate cu practicile naționale; ▪ să încurajeze partenerii sociali să analizeze noile forme de muncă și formele atipice de ocupare a forței de muncă și să comunice pe scară largă cu privire la beneficiile dialogului social și la orice acorduri colective puse în aplicare; ▪ să permită o creștere a capacității organizațiilor de lucrători și patronale, de exemplu prin asigurarea accesului acestora la informații relevante și prin asigurarea sprijinului din partea guvernelor naționale.

Propunerea de recomandare a Consiliului respectă pe deplin tradițiile naționale, precum și autonomia partenerilor sociali. Propunerea permite statelor membre să stabilească cea mai bună modalitate de realizare a acestor obiective, ținând seama de circumstanțele lor specifice.

Promovarea implicării partenerilor sociali la nivelul UE

Pentru a promova în continuare rolul partenerilor sociali în elaborarea politicilor UE și pentru a consolida dialogul social sectorial la nivelul UE, Comisia propune un set de măsuri pentru: ▪ consolidarea dialogului social sectorial european prin modernizarea cadrului său, în strânsă colaborare cu partenerii sociali din UE, printr-o posibilă revizuire a normelor actuale; ▪ continuarea sprijinirii acordurilor cu partenerii sociali, în special prin sprijin administrativ și consiliere juridică; ▪ consolidarea implicării partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor UE, de exemplu prin colectarea opiniilor partenerilor sociali interprofesionali europeni cu privire la prioritățile de politică ale UE înainte de stabilirea programului de lucru al Comisiei; ▪ eficientizarea sprijinului tehnic și financiar acordat de UE partenerilor sociali. De exemplu, Comisia va institui, în cooperare cu partenerii sociali, o rețea de cercetare pentru monitorizarea și promovarea dialogului social la nivelul UE.

În plus, Comisia invită partenerii sociali să negocieze și să încheie mai multe acorduri cu partenerii sociali și să îmbunătățească calitatea de membru și reprezentativitatea atât a sindicatelor, cât și a organizațiilor patronale. De asemenea, Comisia va continua să promoveze dialogul social la nivel internațional cooperând periodic cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și altele. Comisia încurajează statele membre să continue să ratifice și să pună în aplicare în mod eficace convențiile OIM.

Statele membre vor discuta propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului în vederea adoptării acesteia de către Consiliu. Odată adoptată, propunerea invită statele membre să prezinte Comisiei un set de măsuri, care au fost discutate în prealabil cu partenerii sociali, în vederea punerii în aplicare a acestei recomandări. Punerea în aplicare a măsurilor va fi monitorizată în contextul semestrului european.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.