CE propune prelungirea până la 30 iunie 2021 a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, în contextul evoluţiei pandemiei

CE propune prelungirea până la 30 iunie 2021 a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, în contextul evoluției pandemiei

Telex » Știri 5 octombrie 2020  

C

PUBLICITATE
ia Europeană (CE) a trimis statelor membre, spre consultare, un proiect de propunere vizând prelungirea până la 30 iunie 2021 și adaptarea domeniului de aplicare a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de COVID-19, informează Executivul comunitar, într-un comunicat. „În ultimele șapte luni, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a deschis calea către un potențial sprijin din partea statelor membre în valoare de aproape 3 mii de miliarde de euro pentru întreprinderile cele mai afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19. Efectele crizei se vor mai resimți o vreme. Iată de ce propunem prelungirea Cadrului temporar până la jumătatea anului viitor și adaptarea acestuia la nevoile continue ale întreprinderilor, protejând, în același timp, piața unică a UE. Vom decide cu privire la calea de urmat, ținând seama de opiniile tuturor statelor membre. În paralel, lucrăm la o soluție care să permită redresarea verde și digitală a Europei – normele noastre privind ajutoarele de stat vor juca un rol important în ghidarea statelor membre pentru a se asigura că fondurile publice limitate sunt bine direcționate, nu descurajează investițiile private și profită de avantajele concurenței efective”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al CE, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Astfel, CE a trimis statelor membre spre consultare un proiect de propunere care vizează:

prelungirea dispozițiilor Cadrului temporar cu menținerea limitelor actuale (inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru asigurarea lichidității) pentru o perioadă suplimentară de șase luni, până la 30 iunie 2021. Obiectivul este acela de a le permite statelor membre să sprijine întreprinderile în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, în special în cazurile în care necesitatea sau capacitatea de a utiliza Cadrul temporar nu s-a materializat integral până în prezent, asigurând totodată condiții de concurență echitabile;

extinderea domeniului de aplicare a Cadrului temporar, având în vedere incertitudinea economică persistentă și nevoile întreprinderilor cu pierderi semnificative ale cifrei de afaceri, oferindu-le statelor membre posibilitatea de a contribui la costurile fixe ale întreprinderilor care nu sunt acoperite de veniturile înregistrate. Sprijinirea acestor întreprinderi printr-o contribuție temporară la o parte din costurile înregistrate are ca scop prevenirea deteriorării capitalului lor, menținerea activității economice a acestora și asigurarea unei baze solide care să le permită să se redreseze; 

adaptarea condițiilor pentru măsurile de recapitalizare din Cadrul temporar, în special a condițiilor pentru încetarea participării statului în întreprinderile în care statul era acționar existent înainte de recapitalizare. Modificările propuse ar permite încetarea participării statului la capitalul social al unor astfel de întreprinderi, printr-o evaluare independentă, menținând totodată garanțiile care să asigure concurența efectivă pe piața unică.

Statele membre au acum posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.