
CECCAR a publicat lucrarea Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020 » Publicații de specialitate
CECCAR, prin Institutul Național de Dezvoltare Profesională Continuă, vine în întâmpinarea candidaților la examenul de aptitudini cu lucrarea Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, care oferă un material pentru testarea și aplicarea cunoștintelor dobândite în cursul stagiului.
Volumul este disponibil spre vânzare la filialele CECCAR din întreaga țară, la prețul de 80 de lei.
În vederea obținerii calităților de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, în calitate fie de expert contabil, fie de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care dețin un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.
Promovarea examenului de aptitudini este o provocare pentru orice stagiar, deoarece domeniile de competență evaluate sunt vaste, corelate și supuse unei dinamici determinate atât de evoluția mediului de afaceri și a nevoilor acestuia, cât și de modificările frecvente ale cadrului legal. Parcurgerea programului național de stagiu creează premisele promovării cu succes a acestui examen.
Cerințele formulate în tematica examenului de aptitudini au în vedere, pe lângă exigențele examenului de acces la stagiu, și un set consistent de cerințe care derivă din valoarea adăugată pe care o reprezintă cunoștințele și competențele dobândite pe parcursul celor trei ani de stagiu.
Cuprinsul lucrării poate fi consultat aici.
Târgurile Mărțișorului, încă un pas spre revenirea la normalitate
Ziua Internațională a Faptelor Bune, prilej de reflecție despre noi înșine
Un regal cultural-artistic pentru noi, toți: Luna Brâncuși
Spectatorii retrăiesc bucuria revenirii (parțiale) a teatrelor la normalitate
Câți suntem, cum suntem, cum trăim? Răspunsurile, în noua ediție a Recensământului populației și locuințelor
Expoziția Scriitorii români în Primul Război Mondial: Când „turnul de fildeș” este înlocuit cu tranșeele
Tradițiile trec cu succes „testele” timpului și spațiului
București, pol european și mondial al securității cibernetice