CECCAR Argeș, partener al conferinței Contabilitatea și finanțele – Limbaje universale ale afacerilor
Numărul 12, 4-10 aprilie 2017 » Agenda CECCAR
Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, prin Facultatea de Finanțe-Contabilitate și Centrul de Cercetări Financiar-Contabile, a organizat, la 17 martie a.c., cea de-a doua ediție a Conferinței Științifice Internaționale Contabilitatea și finanțele – Limbaje universale ale afacerilor. Filiala Argeș a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a fost partener al manifestării.
Peste 100 de cadre didactice, cercetători, doctoranzi, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, practicieni din domeniu, studenți și masteranzi din cadrul a 18 universități au participat la eveniment. Daniel Matei, președintele Filialei CECCAR Argeș, a fost prezent, de asemenea, la lucrările conferinței.
În deschiderea manifestării, vorbitorii au evidențiat importanța colaborării instituționale pentru dezvoltarea economică și socială pe plan local.
Au adresat mesaje de salut conf. univ. dr. Sebastian Ene, prorector al Universității „Constantin Brâncoveanu”, care a condus lucrările ceremoniei de deschidere a evenimentului și a transmis, totodată, mesajul prof. univ. dr. Ovidiu Puiu, rectorul universității; conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative – Universitatea „Petru Maior” din Târgoviște; dr. Mihail Dimitriu, cercetător științific, șeful Departamentului Microeconomie financiară, Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” – Academia Română; Radu Prodan – Camera Auditorilor Financiari din România.
În intervenția sa, Daniel Matei, președintele filialei Argeș, a exprimat deschiderea organismului profesional CECCAR către colaborarea cu Universitatea „Constantin Brâncoveanu”.
Manifestarea științifică a reprezentat un spațiu de diseminare a rezultatelor cercetării în domenii precum contabilitate, finanțe, informatică economică, management, marketing, de mare interes atât pentru mediul academic, cât și pentru practicieni, și a dezvoltat o platformă de dezbatere a problemelor și provocărilor acestor domenii. Au fost discutate teme precum modelarea sistemelor informatice pentru afaceri, problemele actuale ale contabilității și auditului financiar, rolul și funcțiile finanțelor publice și private, inovarea ca element primordial în performanța economică.
Totodată, conferința a contribuit la consolidarea relațiilor dintre mediul universitar și mediul de afaceri, prin prezentarea unor studii și cercetări aplicate, ce răspund cerințelor actuale ale economiei și necesității creării și dezvoltării unor modele de afaceri sustenabile și performante.
Nu în ultimul rând, evenimentul a reprezentat un prilej pentru crearea premiselor dezvoltării unor noi relații de colaborare între CECCAR Argeș și instituțiile participante la manifestare, precum și o oportunitate de cunoaștere și dezvoltare, pe baza cercetărilor și exemplelor de bună practică prezentate.
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou