CECCAR Brăila: Profesioniști contabili, în dialog cu conducerea filialei despre proiectele prezente și de viitor
Numărul 2, 17-23 ian. 2024 » Agenda CECCAR
În prima parte a lunii ianuarie, CECCAR Filiala Brăila a organizat o întâlnire online cu scopul analizării extinderii serviciilor ce pot fi prestate de către profesioniștii contabili. La eveniment au luat parte experți contabili și contabili autorizați din județ, filiala fiind reprezentată de către Gheorghe Stroe, președintele în exercițiu, și Iuliana Panaitescu, viitorul președinte al Consiliului Filialei CECCAR Brăila.
Discuțiile s-au axat pe activitățile ce țin de activitatea curentă a filialei, inclusiv colaborarea cu instituțiile de pe plan local, fiind însă abordate și aspecte de viitor. În acest sens, unul dintre punctele de interes îl reprezintă încheierea unui protocol de colaborare cu agenția de dezvoltare regională, pentru a sprijini membrii CECCAR în procesul de întocmire a documentației necesare accesării fondurilor europene și, in extenso, pentru a mai bună absorbție a acestor surse de finanațare comunitare.
De asemenea, la întâlnire au fost prezentate informații privind cursurile ce vor fi organizate de CECCAR pentru membrii ce își doresc să devină mandatari financiari. Totodată, s-a discutat cu privire la posibilitatea extinderii gamei de servicii oferite de membri, în contextul implementării RO e-Factura.
Cu scopul de a susține educația viitoarelor generații de profesioniști contabili, CECCAR Brăila va încheia un parteneriat cu Liceul Economic „Ion Ghica” pentru a facilita organizarea și desfășurarea stagiilor de practică ale elevilor în cadrul programului de pregătire profesională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național