CECCAR Dâmbovița & Camera de Comerț, Industrie și Agricultură: Raportarea SAF-T. Teorie și practică

CECCAR Dâmbovița & Camera de Comerț, Industrie și Agricultură: Raportarea SAF-T. Teorie și practică

Numărul 50-51, 21 dec. 2022 - 10 ian. 2023  »  Agenda CECCAR

CECCAR Filiala Dâmbovița și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) din județ au organizat, la finalul lunii decembrie, seminarul Raportarea SAF-T. Teorie și practică. Gabriela Anghel, președintele Consiliului filialei Dâmbovița, expert contabil, a prezentat, cu acest prilej, aspecte generale referitoare la raportarea SAF-T. Antreprenori locali, profesioniști contabili din județ au discutat, totodată, conținutul declarației SAF-T și cazuri întâlnite în practică.

Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T) este un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile între societăți/organizații și autoritățile fiscale. Denumirea locală pentru raportarea SAF-T este Declarația informativă D406. Acesta a fost implementat și în România de către contribuabilii mari, în ianuarie 2022, amintește CCIA Dâmbovița, într-un comunicat.

Începând cu luna ianuarie 2023, sistemul de raportare SAF-T devine obligatoriu pentru contribuabilii mijlocii, fiind urmați din luna ianuarie 2025 și de categoria micilor contribuabili, se arată în documentul citat.

Evenimentul este parte a unui amplu proiect de informare desfășurat la nivel local pentru mediul de afaceri pe diverse teme de interes.

(Credit foto: CCIA Dâmbovița)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.