CECCAR Hunedoara: Filiala, în dialog cu elevi și cadre didactice, despre importanța educației financiar-contabile
Numărul 12, 27 mar. - 2 apr. 2024 » Agenda CECCAR
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a, este programată vineri, 19 aprilie. Concursul se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, fiind organizat de Ministerul Educației, prin inspectoratelor școlare județene, în parteneriat cu CECCAR.
Filiala Hunedoara a Corpului, prin președintele Consiliului filialei, Maria Mornea, a participat la mai multe întâlniri profesional-educaționale, pentru a prezenta acest concurs național ce le oferă tinerilor oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ. Alături de Dana Luiza Ciara, profesor și inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic, președintele CECCAR Hunedoara s-a întâlnit cu elevi și profesori de la instituții de învățământ preuniversitar din județ: Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva.
De asemenea, oficialul CECCAR a participat la o oră deschisă de Contabilitate, organizată la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, împreună cu cadre didactice de specialitate din județ. Cu această ocazie, le-a vorbit elevilor despre importanța educației financiare în construirea unei cariere care să răspundă provocărilor viitorului, un pas important fiind participarea la Concursul de cultură și educație financiar-contabilă.
Primii doi clasați la faza județeană a se califică la etapa națională, ce se va desfășura la București, în perioada 29 mai-1 iunie 2024. Anul trecut, la prima ediție au participat peste 450 de elevi din majoritatea județelor țării.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului