CECCAR Iași: Concursul Astăzi student, mâine expert contabil, la a IV-a ediție

CECCAR Iași: Concursul Astăzi student, mâine expert contabil, la a IV-a ediție

Numărul 20, 26 mai - 1 iun. 2021  »  Agenda CECCAR

În zilele de 21, respectiv 22 mai a avut loc a IV-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil, organizat de Filiala CECCAR Iași, în colaborare cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, cu sprijinul filialelor Botoșani, Neamț și Vaslui ale Corpului și al unor firme de expertiză contabilă.

Evenimentul dedicat studenților de la specializarea Contabilitate și informatică de gestiune (CIG) din cadrul facultății menționate s-a desfășurat online, unde, contrar obiectivului concursului, acela de a explora și aprofunda noțiuni din domeniul financiar-contabil, biții nu sunt contabilizați și trecuți în bilanț.

Studenții și-au putut pune în valoare abilitățile practice în situații similare operațiunilor unei entități, ce le-au dat posibilitatea de a-și testa cunoștințele dobândite în anii de studiu. Concursul le-a oferit tinerilor și posibilitatea de a intra în contact cu firme din domeniul financiar-contabil, ce organizează stagii de practică pentru studenți.

Tinerii care au dovedit abilități excepționale în soluționarea situațiilor expuse în cadrul concursului au fost premiați de organizatori.

„Succesul pe care edițiile precedente ale concursului Astăzi student, mâine expert contabil l-a avut printre studenții specializării CIG, dar și printre firmele de contabilitate (...) ne-a convins că, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, merită să organizăm și o ediție 2021. (...) Alături de partenerii noștri principali – colectivul de contabilitate de la FEAA din cadrul Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, am creat încă o dată premisele ca studenții să verifice maniera în care cunoștințele acumulate la școală le permit rezolvarea unor probleme practice. În același timp, credem că realizarea cea mai importantă o reprezintă punerea în contact a unor studenți de la CIG cu organismul profesional CECCAR, prin cele patru filiale județene participante – Botoșani, Iași, Neamț și Vaslui, și cu firme de contabilitate care pot oferi locuri de practică și, mai târziu, chiar locuri de muncă studenților participanți”, a declarat prof. univ. dr. Costel Istrate, președintele Filialei CECCAR Iași.

Reamintim că CECCAR vine în sprijinul studenților și masteranzilor din România în dezvoltarea abilităților lor teoretice și practice prin stagii de practică la firme de renume din domeniul financiar-contabil, membre ale organismului profesional, stagii derulate prin proiectele cofinanțate de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020: Acces la carieră de succes – Pilonul I; Acces la carieră de succes – Pilonul II; Viitor pentru studenți!.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.