CECCAR Mehedinți: Masă rotundă privind modificările Codului muncii
Numărul 34-35, 5-18 sept. 2017 » Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Mehedinți a organizat, la 7 septembrie a.c., o masă rotundă privind modificările apărute în ultima perioadă în domeniul legislației muncii.
Au participat la întrunire membri ai filialei, inspector-șef Nicea Mergeani și inspector-șef adjunct Florin Simcea – reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), directorul executiv al CECCAR Mehedinți, Monica Moț.
Oficialii ITM au prezentat, în cursul dezbaterilor, prevederile OUG nr. 53/2017 prin care au fost aduse modificări și completări Legii nr. 53/2003 – Codul muncii. Au fost discutate, împreună cu profesioniștii contabili, definiția muncii nedeclarate, modul în care este încheiat contractul de muncă, precum și obligațiile angajatorului cu privire la păstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în locația respectivă.
Specialiștii ITM au pus accent pe faptul că, potrivit OUG nr. 53/2017, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute în contractul de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, fiind menționată și obligația angajatorului de a ține la locul de muncă evidența orelor de lucru prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului. De asemenea, s-a discutat despre sancțiunile pe care le riscă angajatorii dacă nu respectă legislația muncii.
Întâlnirea a prilejuit schimbul de opinii asupra modalității corecte de aplicare a noilor prevederi în domeniul muncii, atât din partea oficialilor ITM, ca reprezentanți ai instituției ce verifică respectarea reglementărilor în domeniu, cât și a profesioniștilor contabili, ca angajatori sau reprezentanți ai angajatorilor pentru care prestează servicii de evidență contabilă.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic