CECCAR Mehedinți: Masă rotundă privind modificările legislative
Numărul 47, 12-18 dec. 2017 » Agenda CECCAR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România Filiala Mehedinți a organizat, în data de 7 decembrie a.c., în sala de curs „Virgil Cărbunescu” a filialei, o masă rotundă privind modificările legislative apărute în ultima perioadă.
La acțiune au participat directorul executiv al filialei, Monica Moț, reprezentanți ai AJFP Mehedinți – Iriza Sever și Bogdan Doandeș, din cadrul serviciului de metodologie, reprezentanți ai ITM – inspector șef adjunct Florin Simcea și Gabriel Popescu.
Membrii filialei au discutat cu specialiștii din partea instituțiilor cu privire la OUG nr. 82/2017, prin care s-a stabilit că pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017, potrivit dezbaterilor, este necesar ca în unitățile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, inițierea negocierii colective este obligatorie; este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare; în unitățile în care nu există sindicat reprezentativ afiliat la o federație reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale, după caz, pot participa reprezentanți ai federației sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții salariaților; în unitățile în care nu există sindicat la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale, după caz, pot participa reprezentanții salariaților împreună cu un reprezentant al unei federații reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederații sindicale reprezentative la nivel național, la invitația reprezentanților salariaților.
De asemenea, au fost abordate și alte acte normative: OMFP nr. 3.004/2017 privind aprobarea Procedurii de soluționare a contestațiilor; OPANAF nr. 3.300/2017 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 2.011/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată; OPANAF nr. 3.357/2017 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea dreptului de restituire/rambursare a creanțelor fiscale; OMMJS nr. 1.851/2017 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă; OMMJS nr. 1.852/2017 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului