Cele două fețe ale monedei – succesul și eșecul afacerilor
Numărul 29-30, 27 iul.-9 aug. 2022 » Expertiza și auditul afacerilor
Rezumat: Rolul entităților economice în ecosistemul economiei țărilor lumii este unanim recunoscut la toate nivelurile, datorită contribuției lor la creșterea economică a unei țări și la generarea de noi locuri de muncă și ca factor-cheie pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Din acest motiv, declinul financiar al firmelor este intens studiat, fiind una dintre cele mai analizate teme când vine vorba despre întreprinderile economice, impactul falimentului unei companii propagându-se cu efect de domino, greu de cuantificat și de delimitat în timp. În literatura de specialitate, în studii și articole publicate de renumiți analiști, când ne referim la întreprinderi în dificultate găsim o diversitate de atribute, respectiv insolvență, reorganizare, faliment, incapacitate de plată, colaps financiar, prăbușire, declin sau eșec al afacerilor. În fond, toți termenii folosiți converg către o situație de dificultate financiară care face imposibilă continuarea activității economice și onorarea obligațiilor financiare. În ultimii 20 de ani am asistat la colapsul mai multor companii cu renume mondial, iar falimentul unora a generat sau amplificat marea criză economico-financiară din perioada 2008-2009. Pandemia de COVID-19 a creat o criză fără precedent, fiind afectate economiile tuturor statelor lumii, iar așteptările erau ca multe companii să își înceteze activitatea economică, însă măsurile guvernamentale de sprijin și finanțare au făcut ca, în mod paradoxal, numărul entităților care au intrat în insolvență să scadă, în contradicție cu principiile fundamentale economice. Este de urmărit în anii ce vin care a fost impactul real al crizei economice actuale după stoparea infuziilor de lichidități din partea statelor.
Clasificare JEL: A10, E00, E01, E60, E66, F01, F60, G01
Articolul complet este disponibil în numărul 5/2021 al CECCAR Business Review.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național