Cele mai bogate familii din lume au câștigat 312 miliarde de dolari în ultimul an

Cele mai bogate familii din lume au câștigat 312 miliarde de dolari în ultimul an

Numărul 35, 22-28 sept. 2021  »  Roza vânturilor

Lichiditatea abundentă, creșterea piețelor bursiere și adaptarea politicilor fiscale au fost favorabile creșterii averilor, astfel încât cele mai bogate 25 de familii din lume dețin acum 1,7 trilioane de dolari, în creștere de 22% față de acum un an, relatează Mediafax. Astfel, familia Walton, care deține aproape jumătate din lanțul de retail Walmart Inc., este în fruntea listei pentru al patrulea an consecutiv, cu o avere netă de 238,2 miliarde de dolari. Averea membrilor acestei familii a crescut cu 23 de miliarde de dolari în ultimele 12 luni, în ciuda faptului că au vândut acțiuni în valoare de 6 miliarde de dolari din februarie.

Numele noi ale clasamentului sunt Dassaults din Franța, un imperiu de tehnologie și aviație de generația a treia, și Lauder, producătorul cosmeticelor Estee Lauder, din New York.

O cădere notabilă este cea a familiei Lee, proprietarii Samsung din Coreea de Sud, după ce au plătit un impozit pe moștenire de 11 miliarde de dolari după moartea de anul trecut a patriarhului Lee Kun-hee.

În timp ce toate familiile din clasament, cu excepția uneia, și-au sporit averile, câștigurile producătorilor de lux au fost deosebit de pronunțate. De pildă, averea familiei Hermes a crescut cu 75%, până la 111,6 miliarde de dolari.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.