Centenarul Filmului Românesc: 100 de pelicule, 100 de cineaști, 100 de localități

Centenarul Filmului Românesc: 100 de pelicule, 100 de cineaști, 100 de localități

Numărul 17, 8-14 mai 2018  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Lansată la Iași, la începutul acestui an, inițiativa intitulată Centenarul Filmului Românesc a fost preluată, la cumpăna lunilor aprilie și mai a.c., de publicul iubitor de film din Chișinău și din alte localități ale Republicii Moldova. În acest fel, a fost marcată, într-o manieră emoționantă, făurirea în urmă cu un secol a României Mari. Manifestarea se desfășoară sub forma unei caravane cinematografice, cu un program precis care, până la final, în decembrie 2018, va include o sută de localități.

Specialiștii din domeniu au selectat o sută de filme românești realizate după Marea Unire de regizori români care reprezintă toate provinciile istorice ale țării. Potrivit aceleiași idei, vor prezenta peliculele alese o sută dintre cei mai prestigioși cineaști autohtoni. Este vorba nu numai despre regizori, ci și despre actori și critici de film. În acest mod, cinefilii vor avea posibilitatea să-i cunoască nemijlocit pe cei care au conceput și concretizat creații intrate în istorie, au realizat pelicule memorabile, în primul rând a căror valoare a fost atestată de prestigioase premii naționale și internaționale. La rândul lor, critici de film vor evoca tot ceea ce este mai interesant în competițiile de gen, în modul în care s-au realizat, mai ales, capodoperele cinematografiei românești.

Localitățile înscrise în itinerariul caravanei cinematografice au, de asemenea, o încărcătură simbolică, emoțională deosebită, ele amintindu-ne de mari bătălii din Războiul Reîntregirii Neamului, de reuniunile care au pregătit Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de personalitățile care au gândit, au înfăptuit și consolidat Marea Unire.

Cum se poate lesne constata, inițiatorii Centenarului Filmului Românesc au conceput această manifestare într-o manieră cât se poate de adecvată mesajului pe care au dorit – și reușesc – să-l transmită, astfel încât să aibă o acoperire tematică, ideatică, axiologică și, firește, geografică la înălțimea ansamblului de manifestări dedicate actului istoric de acum 100 de ani. Cele 100 de filme, cei 100 de cineaști, cele 100 de localități formează, cum se spune în lumea artelor, un triptic organic, cu valențe numeroase, nu în ultimul rând de ordin istoric, fie că se referă la oameni, la evenimente, fie că vizează creația de profil, cu adevărat performantă.

Este de remarcat că inițiatorii, Asociația ARTIS din Iași și Asociația Obștească „MIA” din Chișinău (specializată în producția și difuzarea creațiilor audiovizuale), au pus la punct modalități moderne de informare a tuturor celor interesați să vadă și/sau să revadă filme românești remarcabile (se includ aici și pelicule realizate în Republica Moldova), au asigurat condiții dintre cele mai bune pentru vizionarea unor creații cinematografice care au făcut (la propriu) ISTORIE, au completat inspirat proiecția peliculelor cu prezentări și dezbateri pertinente, ele însele constituind acte de cultură demne de acest nume. Succesul consemnat în etapele de până acum ale caravanei cinematografice permit să se anticipeze un parcurs de același „calibru”, deopotrivă, în planul vibrației artistice și în planul participării afective.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.