Certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, în vigoare de la 1 iulie

Certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, în vigoare de la 1 iulie

Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021  »  Direct de la sursă

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care reglementează modul de eliberare, verificare și acceptare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea titlularilor. Aceste certificate urmează să intre în vigoare de la 1 iulie a.c. și au rolul de a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, certificatele eliberate sunt valabile astfel:

certificatele de vaccinare: până la data de 30 iunie 2022;

certificatele de testare: 24 de ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul RT-PCR;

certificatele de vindecare: 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms”.

Potrivit actului normativ, certificatele se eliberează de Ministerul Sănătății, prin Sistemul informatic integrat de emitere și verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19 (SII-CDC), și pot fi obținute de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro, unic punct de eliberare al acestora.

Pentru certificatele de vaccinare și vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de solicitant cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puțin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcție de tipul de test efectuat.

În cazul în care o persoană solicită eliberarea certificatului doar în format letric, aceasta se poate adresa primăriei în raza căreia își are domiciliul, direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent teritorial.

Pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatelor, autoritățile publice vor scana codul QR de pe certificat prin intermediul aplicației mobile CoronaScan.

Pentru validarea identității solicitantului de certificate digitale sunt necesare următoarele date, în funcție de tipul de certificat solicitat:

Certificat de vaccinare

pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara în care s-a efectuat vaccinarea;

pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/pașaportului, cetățenie, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara în care s-a efectuat vaccinarea.

Certificatele de testare

pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;

pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul pașaportului/actul de identitate, cetățenie, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea.

Certificat de vindecare

pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea;

pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau pașaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/pașaportului, cetățenie, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, județul în care s-a efectuat testarea.

Pentru eliberarea certificatelor în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani se vor solicita, în funcție de tipul de certificat solicitat, datele menționate, cu excepția seriei și numărului actului de identitate, precum și completarea numelui și prenumelui persoanei care exercită autoritatea părintească asupra minorului, conform legii, și confirmarea faptului că există acordul acesteia pentru eliberarea certificatului solicitat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.