Cetățenii UE pot primi despăgubiri din partea statului pentru pagubele provocate sănătății de aerul poluat

Cetățenii UE pot primi despăgubiri din partea statului pentru pagubele provocate sănătății de aerul poluat

Numărul 18, 11-17 mai 2022  »  Roza vânturilor

Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene pot să dea în judecată guvernele lor și să solicite despăgubiri financiare, dacă nivelul ridicat al poluării aerului le afectează sănătatea, a apreciat avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene, Juliane Kokott, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Opinia avocatului general vine după un șir de decizii adoptate de CJUE în ultimii ani, în cadrul cărora aproximativ 10 state membre UE, inclusiv Franța, Polonia, Italia și România, au fost găsite vinovate de un nivel ilegal de poluare a aerului.

PUBLICITATE
„Avocatul general Juliane Kokott susține că încălcarea valorilor limită pentru protejarea calității aerului, în conformitate cu legislația UE, dă dreptul la despăgubiri din partea statului”, a informat CJUE într-un comunicat de presă.

Kokott a subliniat, însă, că orice persoană fizică care solicită despăgubiri va trebui să dovedească faptul că pagubele provocate sănătății au fost provocate direct de poluarea aerului. În plus, un guvern ar putea să evite plata despăgubirilor dacă poate dovedi că astfel de depășiri ale valorilor limită ar fi avut loc și dacă statul respectiv ar fi adoptat, la timp, planuri privind calitatea aerului care să satisfacă cerințele directivei UE.

Opinia avocatului general are legătură cu un caz demarat de un rezident din Paris care solicită, de la guvernul francez, despăgubiri în valoare de 21 de milioane de euro pentru că aerul poluat i-a afectat sănătatea, iar guvernul francez nu a respectat limitele UE privind calitatea aerului. Un tribunal din Versailles a cerut CJUE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri.

Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.