CFR Călători suplimentează trenurile spre mare și munte, de Rusalii

CFR Călători suplimentează trenurile spre mare și munte, de Rusalii

Telex » Știri 5 iunie 2020  

CFR Călători a anunțat, astăzi, că suplimentează capacitatea trenurilor spre litoral și spre Valea Prahovei, în minivacanța de Rusalii, informează Mediafax. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei de căi ferate, unele trenuri vor avea un număr dublu de locuri față de zilele obișnuite. „Datorită solicitărilor mai mari față de weekendurile precedente, CFR Călători a decis să introducă în compunerea trenurilor pentru aceste destinații mai multe vagoane, în limita parcului disponibil. Astfel trenurile spre/dinpre Constanța sau spre/dinspre Brașov vor pleca din stația de formare chiar și cu un număr dublu de locuri. În total, până la acest moment, sunt puse la dispoziția călătorilor pentru acest sfârșit de săptămână un număr suplimentar de 160 de vagoane, cu aproximativ 12.000 de locuri”, se arată în comunicat.

CFR Călători dă ca exemplu trenurile IR 1681, IR 1682, IR 1683, IR 1684 pe relația București – Constanța și retur, care au vineri 8 vagoane și 590 de locuri, ceea ce înseamnă o creștere a capacității de transport la 220% față de o zi obișnuită, în timp ce sâmbătă acestea vor avea 9 vagoane și 650 de locuri.

De asemenea, trenul IR 1646 Brașov – București pleacă sâmbătă și luni cu 10 vagoane și 780 de locuri, față de 440 într-o zi obișnuită.

Masca de protecție în trenuri este obligatorie pe toată durata călătoriei, reamintește CFR Călători.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.