CFR Infrastructură: Linia Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, finalizată în proporție de 97%

CFR Infrastructură: Linia Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, finalizată în proporție de 97%

Telex » Știri 9 septembrie 2020  

CFR Infrastructură anunță că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni este finalizată în proporție de 97%. „Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică”, a transmis compania într-un comunicat citat de Mediafax. Astfel, la stația Aeroport mai sunt de executat lucrări de finisaje interioare, de montare a instalaţiilor electrice, de așternere a membranei pe peroane, de instalare a difuzoarelor, camerelor video, dar și lucrări de alimentări cu apă și realizare rigolă de preluare a apelor meteorice, precum și de montare a parapetului de protecție. De asemenea, mai sunt de făcut lucrări la viaduct, lucrări de suprastructură, dar și la drumuri.

„Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podete, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1”, se mai arată în comunicat.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane lei, lucrarea fiind finanțată din fonduri europene nerambursabile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.