Christine Lagarde: BCE ar putea permite depășirea țintei de inflație

Christine Lagarde: BCE ar putea permite depășirea țintei de inflație

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  Lumea în care trăim

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a anunțat că va fi analizată o strategie care să permită temporar creșterea inflației peste ținta actuală, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. O politică potrivit căreia băncile centrale se angajează să compenseze inflația scăzută dacă nu-și ating temporar obiectivele „ar putea fi examinată”, ca parte a revizuirii strategice a instituției, a declarat Lagarde, la o conferință desfășurată la Frankfurt. „Dacă este credibilă, o astfel de strategie ar putea întări capacitatea politicii monetare de a stabiliza economia când este o perioadă dificilă, deoarece promisiunea de depășire a țintei de inflație sporește așteptările în ceea ce privește inflația și, prin urmare, reduce ratele dobânzilor reale”, a explicat șefa BCE.

Oficialul nu a comentat în privința perspectivelor imediate ale politicii monetare, deși a observat că așteptările piețelor privind inflația „s-au atenuat probabil”.

Lagarde a admis că în următoarele luni prețurile în zona euro vor scădea, dar a dat asigurări că vor crește din nou la începutul anului viitor.

BCE estimează că rata medie a inflației în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 0,3%, înainte de a urca la 1% în 2021 și la 1,3% în 2022. Rata anuală a inflației în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecință a diminuării cererii din cauza pandemiei.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare, deoarece obiectivul-țintă al Băncii Centrale Europene (BCE) este o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.