CNAIR: Primele sisteme de cântărire moderne instalate la un punct de trecere a frontierei

CNAIR: Primele sisteme de cântărire moderne instalate la un punct de trecere a frontierei

Telex » Știri 20 august 2020  

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a pus în funcţiune cele patru sisteme de cântărire în mers a vehiculelor rutiere, instalate în Agenţia de Control şi Încasare (AICI) Calafat. Astfel, au fost instalate două sisteme de cântărire pe sensul de intrare în România şi două sisteme de cântărire pe sensul de ieşire din ţară, în zona de lucru a personalului CNAIR din ACI Calafat.

Sistemele de cântărire au în componenţă şi camere de supraveghere video, tip ANPR, care asigură preluarea automată a numerelor de înmatriculare şi imaginea asociată a fiecărui vehicul ce trece prin zona de control şi introduce automat în aplicaţia informatică datele preluate. Cele patru sisteme sunt primele puse în funcţiune anul acesta şi fac parte dintr-un contract aflat în derulare, care prevede dotarea cu 18 astfel de sisteme de cântărire a punctelor de trecere a frontierei. Valoarea contractului este de peste 5,5 milioane lei fără TVA.

„Dotarea cu aceste cântare moderne a ACI Calafat reprezintă un pas important pentru taxarea corectă a traficului de marfă, fără a mai permite incertitudini sau suspiciuni pe acest segment. Următoarele sisteme de cântărire urmează a fi instalate în punctul de trecere a frontierei Borş II, aflat pe sectorul de interconectare a Autostrăzilor A3 şi M4 (România – Ungaria)”, a declarat Ovidiu Barbier, directorul general adjunct al CNAIR.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.