CNAIR: Restricții de circulație de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României

CNAIR: Restricții de circulație de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României

Telex » Știri 26 noiembrie 2020  

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, printr-un comunicat, că „în zilele de duminică 29 noiembrie - zi premergătoare zilei de sărbătoare legală, luni 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat Ocrotitorul României și marți 1 decembrie – 2020 când românii își sărbătoresc Ziua Națională se vor institui restricții de circulație pentru anumite vehicule rutiere”.

Astfel, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe DN7, Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), pe ambele sensuri, duminică, între orele 16.00 și 22.00, luni și marți, între orele 6.00 și 22.00.

Potrivit comunicatului CNAIR, încălcarea acestor reglementări constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.