A fost lansată Carta Albă a IMM-urilor 2016

A fost lansată Carta Albă a IMM-urilor 2016

Numărul 16-17, 19 iulie - 1 august 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

L

PUBLICITATE
iulie a.c. a avut loc lansarea versiunii în limba română a Cartei Albe a IMM-urilor din România 2016, editată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Lucrarea – realizată de un colectiv de specialiști sub coordonarea prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele de onoare al CNIPMMR – este cel de-al XIV-lea raport de cercetare privind situația IMM-urilor din țara noastră. Se evidențiază cantitativ și calitativ stările de fapt, tendințele, percepția mediului de afaceri, constituind, în același timp, baza pentru propuneri de strategii cu privire la direcțiile de susținere și dezvoltare a mediului de afaceri românesc. Este, astfel, un titlu de referință în literatura de specialitate, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.

În deschiderea manifestării, președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a subliniat că această lucrare a apărut „într-un moment în care mediul economic românesc cunoaște o serie de schimbări. Rezultatele Cartei Albe a IMM-urilor prezintă un mediu antreprenorial caracterizat de pesimism cu privire la dezvoltarea mediului economic (13,78% dintre companii apreciază că evoluția mediului de afaceri românesc va fi favorabilă IMM-urilor), de dificultăți în depășirea problemelor de ordin birocratic (61,41% dintre IMM-uri consideră că birocrația este principala problemă în dezvoltarea afacerii) și de lipsă de interes în accesarea de programe cu finanțare europeană (81,66% dintre întreprinzători intenționează să nu acceseze fondurile structurale în perioada următoare). CNIPMMR propune o serie de măsuri strategice care să aibă în centrul lor o debirocratizare accelerată, accesul la finanțări adecvate (în principal, fondurile europene), accesul la piețe și internaționalizare, dar și reforma administrației publice, necesitatea unei administrații reactive și implicate fiind, în egală măsură, de o importanță covârșitoare pentru bunul mers al economiei românești”.

Autorul lucrării, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, a prezentat analiza aprofundată a situației IMM-urilor din România, structurată pe 13 capitole – care includ și un set de recomandări privind dezvoltarea sectorului IMM-uri în următorii doi ani –, datele rezultând din investigația științifică a unui eșantion reprezentativ de întreprinzători (1.096). Vorbitorul a remarcat importanța acestui demers și a precizat: „Valoarea, actualitatea și utilitatea volumului pot fi sintetizate în următoarele fațete majore: prezentarea ultimelor evoluții economico-sociale, așa cum sunt percepute de întreprinzătorii din România în anul 2016, punctarea principalelor probleme cu care se confruntă IMM-urile în primăvara anului 2016, caracterizarea esențializată a întreprinzătorilor din România, așa cum se prezintă ei în perioada post criza economică, la nivelul anului 2016, reliefarea unor caracteristici constructive și funcționale majore de natură managerială, comercială, financiară, inovațională, umană, ale IMM-urilor din România, global și pe anumite tipologii, și punerea la dispoziție a unui set de priorități și modalități strategice și tactice privind relansarea sectorului de IMM-uri. Astfel, volumul oferă elemente esențiale necesare cunoașterii și valorificării marelui potențial economic și social al IMM-urilor în vederea accelerării depășirii dificultăților actuale”.

Mesajul președintelui Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a fost prezentat celor de față de directorul general al CECCAR, lector univ. dr. Florin Dobre, care a felicitat conducerea CNIPMMR pentru realizarea Cartei Albe, „o adevărată radiografie și un barometru privind mediul de afaceri din România”. Vorbitorul a subliniat că unul dintre obiectivele întreprinzătorilor trebuie să fie acela de „a crea dependență pentru serviciile prestate, pentru bunurile de calitate livrate clienților noștri”. „Pe de altă parte – a mai relevat directorul general al CECCAR – este foarte important să fim ascultați, la nivel decizional, de Guvern și de Parlament, în ceea ce privește legislația țării”. Referindu-se la raportul dintre practică și reglementare, Florin Dobre a pledat pentru punerea pe prim-plan a practicii ca sursă a actelor normative. „CECCAR a fost și va fi totdeauna alături de întreprinzători pentru că și noi, experții contabili, suntem, la rândul nostru, întreprinzători”, a conchis directorul general al CECCAR.

Gazdele au relevat buna colaborare dintre CNIPMMR și CECCAR, organizația profesională a contabililor români fiind principalul partener și cu prilejul organizării manifestării de lansare a Cartei Albe a IMM-urilor.

Au mai luat cuvântul: Ionel Danca, consilier de stat, Cancelaria Prim-ministrului; Sorin Chelmu, secretar general al Guvernului; Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice; Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri; Mihai Fifor, senator; prof. dr. ing. Adrian Curaj, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI); Dragoș Oltenescu, președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM); Adrian Vascu, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR); Dragoș Ungureanu, Banca Transilvania; Ionuț Stanimir, BCR.

Toți vorbitorii au relevat valoarea științifică și practică a lucrării, punând accentul, fiecare, pe domeniul în care își desfășoară activitatea, astfel încât, începând cu structurile guvernamentale și terminând cu asociațiile profesionale, componente ale societății civile, toate să inițieze acțiuni concordante în vederea susținerii capitalului autohton, cu precădere a IMM-urilor. S-a subliniat necesitatea unei viziuni strategice îndreptate spre dezvoltarea economico-socială sustenabilă a României.

În ceea ce privește seria impresionantă de date conținute de Carta Albă, reținem ca elemente definitorii următoarele:
– 33,58% dintre întreprinderi găsesc evoluția mediului economic din România stânjenitoare dezvoltării, iar 48,27% o apreciază drept neutră;
– doar 13,78% dintre companii estimează că evoluția mediului de afaceri românesc pe întregul an 2016 va fi favorabilă IMM-urilor;
– birocrația (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%), urmată de corupție (45,16%) și controalele excesive (44,98%), sunt dificultățile cu care se confruntă frecvent IMM-urile;
– doar 6,72% dintre persoanele investigate consideră că evoluția economică va fi pozitivă;
– accesul mai bun pe piețe (45,99% dintre firme) constituie principalul efect pozitiv al aderării României la UE asupra IMM-urilor;
– doar 0,18% dintre întreprinderi au primit aprobarea pentru proiectul depus;
– aproximativ 71,99% dintre IMM-urile investigate își finanțează activitățile economice din surse proprii.

Autorii lucrării precizează că în conceperea și elaborarea Cartei Albe a IMM-urilor din România în 2016, pe lângă problematica specifică întreprinderilor mici și mijlocii și situația economico-socială națională, s-au avut în vedere și Programul Guvernului aprobat de Parlamentul României pentru 2016, Strategia UE 2020, Programul UE de finanțare 2014-2020 și Small Business Act, principalele documente ale UE care marchează major evoluția IMM-urilor din Europa și, implicit, din România. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.