CNIPMMR oferă finanțare nerambursabilă pentru viitorii antreprenori sociali

CNIPMMR oferă finanțare nerambursabilă pentru viitorii antreprenori sociali

Telex » Știri 27 octombrie 2020  

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) implementează, până în iulie 2023, în regiunile Nord-Vest și Vest, proiectul Social Entrepreneurs Nation, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Potrivit unui comunicat al Consiliului, „proiectul are în vedere oferirea de cursuri de formare pentru viitorii antreprenori, sprijin în dezvoltarea modelului propriu de business prin sesiuni de mentorat și consiliere și oferirea unei finanțări cuprinse între 55.000 euro și 100.000 euro pentru implementarea ideii de business”.

În activitatea de promovare a proiectului în rândul viitorilor antreprenori este inclusă și organizarea de mese rotunde. Astfel, pe 20 octombrie ac, a avut loc la Cluj prima masă rotundă în cadrul căreia au fost oferite amănunte cu privire la implementarea proiectului Social Entrepreneurs Nation și grupul-țintă vizat, punându-se accent pe importanța întreprinderilor de economie socială. La manifestare au participat Florin Jianu – președintele CNIPMMR, Augustin Feneșan – președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor, Ana-Maria Chiciudean – directorul executiv al AJOFM Cluj, Aurel Mocan – directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Medicală, precum și alți reprezentanți ai autorităților publice locale. În cadrul intervențiilor lor, aceștia au subliniat importanța proiectului pentru piața muncii din Regiunea Nord-Vest, subliniind necesitatea ridicării gradului de pregătire a antreprenoriatului social actual, precum şi a colaborării prin intermediul parteneriatelor încheiate care să susțină tinerii antreprenori în înființarea întreprinderilor sociale și angajarea persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile. „Eu m-aș bucura să văd cât mai mulți antreprenori care vor câștiga la concursul de planuri de afaceri din Cluj, pentru că, în general, Clujul este un județ cu un apetit antreprenorial ridicat și cu oameni care înțeleg ce înseamnă economia socială și implicarea în societate. De altfel, suntem foarte mândri de acest tip de proiecte de economie socială, pentru că ele vor crește o nou generație de antrepenori, mai implicați în comunitate și cu acest spirit de a da înapoi comunităților din care provin”, a afirmat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Grupul-țintă al proiectului este format din 120 de persoane care doresc să inițieze o activitate în domeniul economiei sociale, cu domiciliul sau reședința în județele din regiunile Nord-Vest și Vest, persoane care vor participa la cursuri dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale în acest domeniu, la cursuri de management strategic și la cursuri de marketing digital.

Cele mai bune 30 de planuri de afaceri vor beneficia de o finanțare cuprinsă între 55.000 euro și 100.000 euro (echivalent în lei), în funcție de numărul de locuri de muncă asumate, astfel: 55.000 euro – minimum 2 locuri de muncă create; 70.000 euro – minimum 3 locuri de muncă create; 85.000 euro – minimum 4 locuri de muncă create; 100.000 euro – minimum 5 locuri de muncă create.

Cei înscrişi în grupul-țintă vor beneficia de cursuri de formare, iar în urma selectării planurilor de afaceri câștigătoare, aceștia vor fi sprijiniți în dezvoltarea modelului propriu de business prin sesiuni de mentorat și consiliere.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.