CNIR a lansat licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii
Telex » Știri
7 februarie, 9:44
Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii, Moțca - Iași - Ungheni, a fost lansat în licitație publică, joi, în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP), a anunțat Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Tronsonul 2 Târgu Frumos-Lețcani, cu o lungime de 28,6 kilometri, are un cost estimat de 5 miliarde lei, iar finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport PT 2021-2027.
Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului, pe traseu, sunt prevăzute următoarele structuri de construcție: 33 de poduri și pasaje (cu o lungime totală de 7,8 kilometri/cel mai lung pasaj de 1.130 de metri peste râul Bahlui), două tunele și trei noduri (Nod Podu Iloaiei, Nod Lețcani, Nod la Drumul de Legătură cu DN 28).
Durata de realizare a întregului tronson 2 Târgu Frumos-Lețcani (28,6 km) este de 46 de luni (10 pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție).
„Pentru a asigura finalizarea în cel mult 14 luni a segmentului de autostradă care va funcționa ca o centură a localității Podu Ilioaiei, CNIR a prevăzut acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează acest segment cu o lungime de 4 kilometri”, se menționează în comunicat.
De asemenea, pe durata contractului, vor fi executate, inclusiv: Drum de Legătură cu două benzi cu DN 28 D, în lungime de 5,23 km; Drum de Legătură cu patru benzi cu DN 28, în lungime de 7,6 km; două parcări de scurtă durată, un spațiu de servicii tip S 3, un Centru de Întreținere și Coordonare - CIC.
Anunțul de licitație va fi vizibil în SEAP după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar termenul pentru depunerea ofertelor este 24 martie 2025.
Construirea Tronsonului 1 Moțca - Târgu Frumos (27 km), lansat în licitație pe 23 ianuarie 2025, și a tronsonului 2 Târgu Frumos - Lețcani, care asigură legătura municipiului Iași la Autostrada Moldovei - A7 și mai departe la Autostrada Transilvaniei - A3, reprezintă obiective prioritare ale CNIR.
Reprezentanții companiei de drumuri subliniază faptul că realizarea celor două tronsoane devine o necesitate și din perspectiva evoluției fluxurilor de trafic, în sensul creșterii acestora între Moțca și Iași. Valorile de trafic reprezintă estimările realizate în cadrul documentației de specialitate a Studiului de Fezabilitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg