CNP: Producția industrială va crește în 2016 cu 3,7%

Telex » Știri 10 mai 2016  

Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru 2016 o creştere a producţiei industriale de 3,7%, în scădere cu 1,3 puncte procentuale faţă de nivelul prognozat în iarnă, 5%. Conform Prognozei de primăvară, producţia industrială va creşte în 2017 şi 2019 cu 5,2%, iar în 2018 cu 5,4%, datele fiind similare celor din prognoza anterioară.

Anul acesta, cea mai mare creştere a producţiei se va înregistra în industria prelucrătoare, de 4,2%, urmată de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, de 1,4%, în timp ce în industria extractivă se va consemna o scădere de 6,6%. În 2017 şi 2018 producţia în industria prelucrătoare se va majora cu 5,8% şi în 2019 cu 5,5%, iar în sectorul producţiei şi furnizării de energie electrică se va înregistra un spor de 1,5% în 2017, 2,2% în 2018 şi 2,4% în 2019. În industria extractivă, producţia va continua să scadă şi anul viitor, cu 0,3%, pentru ca în 2018 aceasta să crească cu 0,3%, iar în 2019 cu 0,6%.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.