CNPP: 4.744.722 de pensionari, în iulie 2024; pensia medie a fost de 2.250 de lei
Numărul 31-32, 7-20 aug. 2024 » Breviar statistic
Un număr de 4.744.722 de pensionari era înregistrat în iulie 2024 în România, cu 929 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.250 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 10,67 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 622.759 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 634 de lei.
Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.811.716 de persoane, dintre care 2.187.701 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.509 de lei.
Pensie anticipată au primit, în iunie 2024, un număr de 4.500 de persoane (3.151 de lei, pensie medie), pensie anticipată parțială 87.061 de persoane (2.289 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 391.534 de persoane (pensie medie de 950 lei), dintre care 44.9989 de persoane pentru gradul I de invaliditate (819 lei, pensie medie).
În aceeași lună, pensia de urmaș s-a acordat unui număr de 449.799 persoane (1.179 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 112 pensionari (539 de lei, în medie).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea