CE alocă 250.000 euro pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor

CE alocă 250.000 euro pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor

Numărul 5, 11-17 feb. 2020  »  Direct de la sursă

C

PUBLICITATE
ia Europeană (CE) a decis să lanseze două noi acțiuni-pilot pentru a implica în mai mare măsură cetățenii în derularea proiectelor de coeziune pe teren, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Autoritățile care gestionează fondurile UE vor primi expertiză de nivel înalt din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), iar 250.000 euro, sub formă de finanțare „de bază”, vor fi alocați de Comisie pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor.

Scopul este de a sprijini implicarea activă a cetățenilor și a organizațiilor societății civile în modul în care fondurile UE sunt planificate, investite și monitorizate, pentru a asigura în final rezultate mai bune. În cadrul acestor acțiuni-pilot, autoritățile de management al fondurilor de coeziune și organizațiile societății civile vor primi consiliere din partea experților și sprijin pentru a dezvolta cunoștințele și competențele necesare pentru punerea în aplicare a proiectelor de coeziune.

În cadrul primei acțiuni-pilot, autoritățile care gestionează fondurile UE vor primi expertiză de nivel înalt din partea OCDE și vor beneficia de asistență personalizată pentru a lansa noi inițiative de implicare a cetățenilor și de promovare a transparenței și a responsabilității. Este deschis, astfel, apelul adresat autorităților de gestionare care doresc să participe la această inițiativă.

În cadrul celei de-a doua acțiuni-pilot, Comisia va aloca 250.000 euro sub formă de finanțare „de bază” pentru a sprijini ideile și inițiativele inovatoare de promovare a implicării cetățenilor, în special cele care vin din partea organizațiilor mai mici și locale ale societății civile. „Obiectivul va fi de a testa noi abordări ale implicării cetățenilor și de a stimula, promova și sprijini implicarea acestora în politica de coeziune pentru o mai bună punere în aplicare a proiectelor și un sentiment mai puternic de asumare a rezultatelor acestora în rândul cetățenilor”, se precizează în comunicat. Invitația adresată organizațiilor de a prezenta idei va fi deschisă în următoarele săptămâni.

Potrivit reprezentanților CE, cele două acțiuni se vor desfășura pe o perioadă de 12 luni, iar rezultatele acestora vor fi difuzate prin intermediul unui raport și al unui vademecum privind lecțiile învățate din diferitele proiecte, precum și al unui vademecum privind modul de implicare a cetățenilor în politica de coeziune. Scopul este de a promova inițiative similare pentru programele politicii de coeziune în cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.