Comisia Europeană intenționează să interzică vânzarea de noi automobile pe benzină și motorină începând din 2035

Comisia Europeană intenționează să interzică vânzarea de noi automobile pe benzină și motorină începând din 2035

Telex » Știri 15 iulie 2021  

Comisia Europeană a propus reducerea la zero a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi din Uniunea Europeană începând din 2035, ceea ce ar însemna de facto interzicerea vânzării de noi automobile pe benzină și motorină începând cu acea dată, informează AFP, preluată de Agerpres. Pentru a accelera trecerea la vehiculele electrice, Executivul comunitar a propus o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, comparativ cu nivelul din 2021, și o reducere de 100% începând din 2035. Tot pentru a stimula vânzarea de automobile electrice, Bruxelles-ul a propus o serie de măsuri legislative care ar cere statelor membre să instaleze stații publice de încărcare de-a lungul drumurilor principale la o distanță de maximum 60 de kilometri între ele, începând din 2025.

Aceste măsuri sunt destinate să contribuie la atingerea obiectivelor climatice ale UE, dar de ele vor beneficia și cetățenii prin reducerea cheltuielilor energetice și îmbunătățirea calității aerului, a informat Comisia Europeană într-un comunicat. Aceste propuneri ale Comisiei trebuie însă să fie discutate cu statele membre și Parlamentul European, ceea ce ar putea conduce la ajustări importante.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.