Comisia Europeană va propune mai multă flexibilitate în reducerea datoriei statelor membre

Comisia Europeană va propune mai multă flexibilitate în reducerea datoriei statelor membre

Numărul 37, 21-27 sep. 2022  »  Lumea în care trăim

Comisia Europeană (CE) va propune în octombrie schimbări ale reglementărilor UE privind datoria, pentru a le face mai simple și mai flexibile în vederea reducerii nivelului ridicat al datoriei și pentru a permite investiții strategice, a anunțat președintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „În același timp, guvernele UE trebuie să fie mai responsabile în respectarea acestor reglementări pe care le-am aprobat cu toții. Trebuie să recunoaștem noua realitate a nivelului mai ridicat al datoriei publice. Avem nevoie de reguli fiscale care să permită investiții strategice, în timp ce este garantată sustenabilitatea fiscală. În octombrie, vom prezenta noile idei pentru guvernanța noastră economică. Statele membre ar trebui să aibă flexibilitate în privința căilor lor de reducere a datoriei, dar ar trebui să existe mai multă responsabilitate în realizarea obiectivelor convenite”, a apreciat Ursula von der Leyen, în cadrul discursului ei privind starea Uniunii Europene susținut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

PUBLICITATE
Potrivit președintelui CE, ar trebui să existe reglementări mai simple, pe care să le poată urma toate statele membre, pentru a deschide calea pentru investiții strategice și pentru a da piețelor financiare încrederea de care au nevoie.

Anterior, vicepreședintele CE, Valdis Dombrovskis, anunța că Executivul comunitar va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie modificările propuse la reglementările fiscale ale UE, care vor oferi probabil țărilor un ritm individual de reducere a datoriei. Reglementările fiscale ale UE prevăd protejarea valorii euro prin limitarea împrumuturilor guvernamentale. Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate și creștere. Printre obligațiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără și faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depășească 3% din Produsul Intern Brut, precum și obligația de a menține datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După reuniunea de la Praga a miniștrilor de Finanțe ai UE, Dombrovskis a declarat că principalul obiectiv al reglementărilor va rămâne garantarea nivelului sustenabil al datoriei publice. „Astfel, vor fi necesare ajustări fiscale, reforme și investiții. Toate aceste trei elemente ar trebui să fie combinate, astfel încât să se ajungă la o reducere sustenabilă, realistă și graduală a nivelului datoriei publice”, a explicat oficialul UE, indicând că probabil va fi acordată o atenție mai mare investițiilor guvernamentale.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunțat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate și a susține economiile, companiile și piața muncii să facă față impactului pandemiei de coronavirus.

În prezent, nivelul datoriilor în țările blocului comunitar se situează de la aproximativ 185% din PIB în Grecia și aproximativ 150% din PIB în Italia, la doar 18,1% din PIB în Estonia și 24,4% din PIB în Luxemburg.

„Ținând cont de nivelul diferit al datoriei în rândul statelor membre UE, nu poate exista o abordare unică. Trebuie să existe mai mult spațiu de manevră pentru țările membre, dar în cadrul unui set comun de reglementări”, a afirmat Dombrovskis.

Este o schimbare semnificativă față de actualele reglementări fiscale din UE, analiștii apreciind că actualele reglementări privind reducerea datoriilor nu sunt fezabile pentru guvernele cu un grad de îndatorare ridicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.