Comisia Europeană va propune o combinaţie de împrumuturi şi granturi pentru planul de relansare

Comisia Europeană va propune o combinație de împrumuturi și granturi pentru planul de relansare

Telex » Știri 20 mai 2020  

C

PUBLICITATE
ia Europeană nu va copia pur şi simplu o propunere franco-germană pentru planul de relansare care va fi prezentat săptămâna viitoare şi care va include o combinaţie de împrumuturi şi granturi în locul granturilor sugerate de autorităţile de la Paris şi Berlin, a declarat un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, transmite Reuters, citată de Agerpres. Reamintim că Franţa şi Germania au propus, la începutul acestei săptămâni, un fond de revenire în valoare de 500 miliarde euro, fond care ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav lovite de pandemia de coronavirus, în ideea de a le ajuta să îşi revină fără a majora însă nivelul datoriilor lor. „În propunerea noastră va fi un echilibru între granturi şi împrumuturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, la o conferinţă de presă. „Vom vedea care este această balanţă săptămâna viitoare, când vom veni cu propunerea noastră”, a adăugat Eric Mamer.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trebuie să prezinte pe 27 mai propriul său plan pentru relansare economică pe continent. „Propunerea (franco-germană) merge în sensul celei pregătite de Comisie, care va ţine cont de asemenea de punctele de vedere ale tuturor statelor membre şi ale Parlamentului European”, a precizat şefa Executivului comunitar într-un comunicat.

Pe de altă parte, Guvernul austriac a insistat asupra faptului că orice ajutor european ar trebui să ia „formă de împrumuturi, şi nu de subvenţii”. „Poziţia noastră rămâne neschimbată. Suntem dispuşi să ajutăm ţările cele mai afectate cu împrumuturi”, a scris pe Twitter cancelarul austriac, Sebastian Kurz.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.