Conferință cu prilejul 10 ani de ACCA la București: Viitorul profesiei contabile și de audit
Numărul 29, 18-24 octombrie 2016 » Agenda CECCAR
ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) împlinește zece ani de la deschiderea biroului local din România. Cu această ocazie, asociația organizează luni, 24 octombrie a.c., o conferință la nivel înalt, cu tema Viitorul profesiei contabile și de audit.
Partener al ACCA, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România va fi reprezentat la cel mai înalt nivel la evenimentul care va avea loc la Hotelul Intercontinental din București, ocazie cu care va fi semnat și un acord de cooperare.
Manifestarea va reuni peste 200 de profesioniști din managementul domeniului financiar. La eveniment sunt invitați să participe și membrii CECCAR. Pentru participare este necesară înregistrarea prin completarea unui formular.
Biroul ACCA din România a fost înființat în martie 2006 și este responsabil pentru activitățile din România, Bulgaria și Republica Moldova.
Programul conferinței
Luni, 24 octombrie 2016, începând cu ora 18.00, Sala Rondă, Intercontinental Hotel - București
18.30 – 18.35 | Andreia Stanciu, Director ACCA Europa de Sud-Est – mesaj de deschidere |
18.35 – 18.45 | Reprezentantul Guvernului României – tbc |
18.45 – 18.55 | Corneliu Cazacu, președinte CSIPPC – tbc |
18.55 – 19.05 | Semnare acorduri: – Corpul Experțior Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și – Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) |
19.05 – 19.15 | Robert Șova, Președinte CECCAR |
19.15 – 19.25 | Gabriel Radu, Președinte CAFR |
19.25 – 19.40 | Stephen Heathcote, Director Executiv Dezvoltare – ACCA |
19.40 – 20.35 | Panel: Viitorul profesiei contabile și de audit |
Moderator: Albert Hrabak, Expert Internațional pentru indicatori de performanță a întreprinderilor, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală pentru Legislația și Reglementarea Activelor Statului | |
Speakeri: Ramona Zara, Group Reporting Manager, A&D PharmaAndreea Gheorghe CFO Microsoft RomaniaDaniela Vasilescu, Director Operațiuni Financiare, Societe Generale European Business ServicesPeter Large – Director Executiv, Guvernanță, ACCA | |
20.35 | Andreia Stanciu – Director ACCA SEE, închiderea conferinței |
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice